Protest PSRM în fața Guvernului: Dodon acuză autoritățile de „incompetență”, iar Executivul amintește de sacoșa neagră cu „860 de mii de euro”

Mai mulți lideri și simpatizanți ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au organizat joi, 21 august, un protest în fața sediului Guvernului. Manifestanții au criticat politicile economice ale actualei guvernări și au cerut demisia Executivului. Liderul formațiunii, Igor Dodon, a declarat că „nivelul de trai” este principala problemă a cetățenilor și a acuzat Cabinetul de miniștri de „incompetență profesională”. Reprezentanții Guvernului au subliniat scopul electoral al manifestației organizate de socialiști.
„Eu nu îmi amintesc, în peste 30 de ani de independență a Republicii Moldova, un Guvern atât de incompetent și impotent. Ei nu au idee ce să facă”, a declarat Igor Dodon.
Fostul șef de stat a acuzat autoritățile că ar face referire la războiul din Ucraina pentru a justifica dificultățile economice ale R. Moldova, adăugând că prețurile și tarifele din Republica Moldova sunt mai mari decât cele din Ucraina și România: „Situația economică este întotdeauna foarte proastă. Creșterea economică este zero, cumulată pentru patru ani. Da, pot ei să dea vina pe războiul din Ucraina. Dar în Ucraina prețurile sunt mai joase ca în Republica Moldova”.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a ironizat pe seama discursului ținut de Dodon în fața manifestanților.
„Am aflat din presă că, la protestul electoral din fața Guvernului de azi-dimineață, Igor Dodon n-a reușit să explice ce era în sacoșa neagră, dar a împărțit acuzații în stânga și-n dreapta – și presei, și guvernării. Partenerii de bloc nu se pot pune de acord nici măcar asupra sumei din sacoșă: ba 860 de mii de euro, ba „ne clarificăm la ora 11:00”. Și asta nu e „loj”, e chiar declarația lor. Minciuna și scandalul nu țin loc de argumente. Oamenii sunt mai inteligenți decât cred ei și nu pot fi păcăliți cu o sacoșă și vorbe goale. Stăm uniți și mergem în direcția corectă!”, a comentat Vodă.
Voronin: „În sacoșa neagră erau 860.000 de euro”
Precizăm că președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, a făcut noi dezvăluiri legate de controversata sacoșă neagră pe care fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, i-ar fi oferit-o socialistului Igor Dodon în 2019. Potrivit lui Voronin, în sacoșă se aflau 860 000 de euro, nu 500 000, așa cum s-a vehiculat anterior în spațiul public. Declarațiile au fost făcute pe 20 august, în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8.
Întrebat ce sumă ar fi fost în pungă, Voronin a spus: „860 000 de euro. Mie așa Plahotniuc personal mi-a zis.”.
Liderul PCRM a mai precizat că Plahotniuc s-ar fi arătat nemulțumit de faptul că la socialiști ar fi ajuns mai puțini bani decât ar fi oferit.
„Da. Plahotniuc se revolta cine a luat celelalte 140 000. - Unde se revolta? Nu am văzut niciun mesaj… - Printre ai săi. (…) Se revolta printre ai săi că la socialiști au ajuns mai puțini bani. El încă spunea: Știu sigur că am pus acolo un milion”.
De asemenea, Voronin a declarat că a oferit deja aceste informații procurorilor anticorupție.
Igor Dodon nu a confirmat și nici nu a infirmat declarațiile făcute de liderul PCRM, dar a spus că va avea discuții la subiect în cadrul Blocului Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei.
„A fost o provocare din partea guvernării la un canal de televiziune a guvernării pentru a încerca să creeze disensiuni în interiorul blocului. Poziția noastră e următoarea - o să avem o discuție în bloc și o să ne clarificăm”, a spus astăzi Igor Dodon presei.
Procuratura Anticorupție a confirmat pentru Teleradio-Moldova că liderul PCRM, Vladimir Voronin, a depus declarații în fața acuzatorilor de stat legate de suma care ar fi fost în sacoșa neagră pe care Plahotniuc i-ar fi dat-o lui Igor Dodon.
„Vladimir Voronin a fost audiat de către procurorii anticorupție în calitate de martor în cadrul cauzei penale aflate restantă la faza de urmărire penală, la care au fost conexate mai multe cauze penale, însă având în vedere că investigațiile sunt în desfășurare, cu aplicarea efectelor principiului confidențialității prevăzut de art. 212 al Codului de procedură penală, alte detalii nu vă putem oferi”, menționează reprezentanții PA.
Totodată, PA precizează că, în lista probelor acuzării din dosarul „kuliok” aflat pe rolul Curții Supreme de Justiție, Vladimir Voronin nu figurează în calitate de martor.
Dosarul „kuliok”, la CSJ
Amintim că, în iunie 2019, în spațiul public au fost publicate imagini video în care Igor Dodon, care pe atunci era președintele Republicii Moldova, primește o pungă de la Vladimir Plahotniuc și consilierul lui, Serghei Iaralov. În mai 2022, în baza imaginilor video, pe numele lui Dodon a fost deschis un dosar penal, cunoscut cu numele „kuliok”, denumirea în rusă a sacoșei, care a devenit simbol al corupției în R. Moldova.
La scurt timp, pe 24 mai 2022, procurorii au efectuat percheziții la domiciliul lui Igor Dodon, fostul șef de stat fiind acuzat de corupere pasivă, îmbogățire ilicită, trădare de patrie și finanțarea unui partid politic de către o organizație criminală.
După aproximativ 12 ore de percheziții, Dodon a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Deși procurorii au cerut arestarea sa preventivă, pe 26 mai 2022 instanța a decis plasarea sa în arest la domiciliu, măsură care a durat până pe 20 noiembrie 2022. Ulterior, el a fost eliberat sub control judiciar, iar în septembrie 2023 i-a fost ridicată și interdicția de a părăsi țara.
În același dosar a fost reținut, în mai 2022, și Petru Merineanu, cumnatul lui Igor Dodon, eliberat ulterior din arest.
Procuratura Anticorupție a informat, în februarie 2025, că a finalizat prezentarea probelor în dosarul în care Igor Dodon este acuzat că, „urmărind promovarea intereselor lui Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov – lideri ai unei organizații criminale – și având scopul de a asigura controlul acestora asupra proceselor politice, sociale și economice din Republica Moldova, precum și de a-i proteja de răspundere penală în Federația Rusă, a pretins și acceptat de la aceștia o sumă cuprinsă între 600 000 și 1 000 000 de dolari SUA”.
Potrivit procurorilor, banii ar fi fost destinați pentru finanțarea cheltuielilor curente ale Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), inclusiv pentru plata salariilor angajaților.
În prezent, dosarul „kuliok” se află pe rol la Curtea Supremă de Justiție. Ultimele ședințe programate, pe 27 și 30 iunie 2025, au fost amânate, potrivit datelor de pe portalul CSJ.
Igor Dodon nu-și recunoaște vina. Politicianul consideră că dosarul penal a fost fabricat.
CITIȚI ȘI: