Politic

Premierul României, vizită în R. Moldova: „Vom construi în continuare noi punți care să ne apropie și mai mult, așa cum se cuvine între țări surori”

România va fi alături de R. Moldova, „indiferent de vremuri”, și îi va sprijini parcursul european care este „calea către o viață mai bună și către consolidarea libertăților”. Premierul de la București, Ilie Bolojan, a anunțat sâmbătă, 23 august, de la Chișinău, că între România și Republica Moldova vor fi construite „noi punți care să ne apropie și mai mult”. La rândul său, premierul Dorin Recean și-a exprimat convingerea că „într-o zi cât mai apropiată”, Chișinăul și Bucureștiul „vor sta la masa europeană de decizii pentru viitorul întregului continent”.

Într-o conferință de presă comună cu premierul Dorin Recean, Ilie Bolojan a subliniat că R. Moldova este astăzi un exemplu de curaj, pentru că a rezistat presiunilor, șantajului energetic și propagandei însoțite de agresiunea hibridă.

Potrivit premierului român, Republica Moldova a reușit „să-și securizeze”, prin referendum, parcursul european, ceea ce înseamnă „un angajament pe termen lung pentru viitoarele generații”.

„Vă asigur că vom construi în continuare noi punți care să ne apropie și mai mult, așa cum se cuvine între țări surori care împărtășesc o limbă, o istorie ș valori comune. Trăim o perioadă importantă pentru progresul R. Moldova pe drum european. În acest context, România va rămâne un susținător ferm al parcursului european al R. Moldova, asigurând sprijin cu expertiza noastră, cu experiența dobândită în anii de apartenență la UE și prin intermediul formatelor de cooperare bilaterală și transfrontalieră europeană”, a declarat Ilie Bolojan.

Premierul Dorin Recean a punctat, la aceeași conferință de presă, că, „împreună cu România, sunt realizate lucruri mari și există planuri ambițioase pentru următoarea perioadă”.

„Relația dintre Republica Moldova și România s-a construit ani la rând pe legăturile între oamenii de pe ambele maluri ale Prutului, pentru că este înrădăcinată în conștiința noastră. Ea nu poate fi distrusă de vremuri sau politicieni, dar poate fi întărită ca să asigure rezistența noastră în fața oricăror provocări străine și să aducă rezolvarea problemelor cetățenilor cât mai repede. Finalizăm linia Vulcănești - Chișinău la sud și pornim construcția a încă două linii: Bălți - Suceava la nord și Strășeni – Gutinaș în centru. Pe lângă podul de la Ungheni, care va fi primul pod rutier permanent peste Prut, construit în ultimele șase decenii, avem în plan încă patru poduri noi, care vor face mai ușoară viața călătorilor, dar, important, și a transportatorilor de mărfuri, a mediului de afaceri”, a declarat Dorin Recean.

Șeful Guvernului de la Chișinău a adăugat că o treime din produsele moldovenești exportate sunt cumpărate în România - de la conductoare electrice, la grâu, mobilier și, desigur, vinuri. Totodată, peste 1.600 de companii cu capital românesc oferă locuri de muncă în Republica Moldova.

„Este important ca toate aceste cifre să crească - schimburile comerciale, numărul de locuri de muncă deschise, numărul de companii de succes care se deschid pe ambele maluri ale Prutului. Însă toate acestea depind de modul în care ne vom alege viitorul. Pentru că viitorul se construiește, nu se ghicește. Moldova are de luat o decizie esențială la toamnă și sunt încrezător că neamul nostru va alege ce e mai bine pentru el. Domnule Bolojan, mai avem multe de făcut și nu avem timp de pierdut. Am pierdut anterior prea mulți ani. Chișinău și București - sunt convins - într-o zi cât mai apropiată - vor sta la masa europeană de decizii pentru viitorul întregului continent”, a punctat Dorin Recean.

Menționăm, aceasta este prima vizită oficială a lui Ilie Bolojan, la Chișinău, în calitate de prim-ministru al României, după ce a preluat această funcție pe 20 iunie 2025. Bolojan a vizitat R. Moldova și în luna martie curent, atunci când deținea funcția de președinte interimar al României. Vizita lui Ilie Bolojan la Chișinău este efectuată în ziua în care se împlinesc 86 de ani de la Pactul Ribbentrop-Molotov, înțelegerea dintre Hitler și Stalin care a precedat al Doilea Război Mondial și în baza căruia Basarabia a fost ruptă ulterior de la România și anexată la URSS.

Potrivit agendei vizitei făcute publice de autorități, premierul român, precum și Dorin Recean vor merge în satul Horești, raionul Ialoveni, unde vor discuta cu localnicii. Ulterior, oficialii se vor deplasa la Bardar. La ora 16:00, Ilie Bolojan va avea o întrevedere cu președinta Maia Sandu.

Și președintele României, Nicușor Dan, este așteptat la Chișinău pentru a sărbători, alături de cetățenii R. Moldova, Ziua Limbii Române, marcată în fiecare an pe 31 august.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult