MEC prelungește admiterea până pe 10 septembrie pentru locurile rămase libere în școli profesionale și colegii

Peste 16.500 de locuri au fost ocupate în cadrul sesiunii de admitere în învățământul profesional tehnic pentru anul de studii 2025–2026, potrivit rezultatelor preliminare prezentate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Aproape patru mii de locuri oferite în școli profesionale, colegii și centre de excelență rămân încă libere.
În total, pentru admitere au fost distribuite 20 468 de locuri, dintre care 12.297 cu finanțare de la bugetul de stat, inclusiv 2.134 pentru învățământul dual, și 8.171 cu taxă de studii.
La nivelul învățământului profesional tehnic secundar, din cele 8.718 locuri disponibile pentru 114 programe de formare, peste 7.000 au fost deja ocupate.
În același timp, pentru învățământul profesional tehnic postsecundar, din cele 11.409 locuri repartizate pentru 106 specialități, au fost acoperite mai mult de 9.500.
Un interes tot mai mare îl înregistrează învățământul dual, pentru care și-au exprimat dorința de a aplica circa 1.700 de candidați, număr mai mare în comparație cu cel înregistrat anul trecut. Acest tip de instruire combină pregătirea teoretică în școli cu instruirea practică la întreprinderi, elevii beneficiind atât de bursă, cât și de salariu.
Pentru locurile rămase libere, dosarele pot fi depuse până la 10 septembrie.
Potrivit MEC, procesul de instruire pentru noul an de studii va fi organizat în 81 de instituții de profil: 32 de școli profesionale, 35 de colegii și 14 centre de excelență.
CITIȚI ȘI: