„VioData”, platforma digitală care va ajuta autoritățile să intervină mai eficient în cazurile de violență domestică

Victimele violenței domestice vor beneficia de intervenții mai rapide, iar autoritățile vor avea acces la date exacte pentru decizii eficiente. Aceste lucruri vor fi posibile grație Sistemului informațional „VioData” – o platformă modernă ce prevede colectarea și gestionarea datelor privind violența împotriva femeilor și violența în familie. Conceptul și Regulamentul de funcționare a sistemului au fost aprobate de Guvern în ședința din 26 august.
Conceptul Sistemului informațional „VioData” a fost elaborat de Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV), în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne.
„Scopul proiectului constă în instituirea unui sistem informațional integrat, destinat colectării, înregistrării, oferirii asistenței și monitorizării, precum și raportării cazurilor de violență împotriva femeilor și violenței în familie. Crearea acestui sistem informațional va contribui la asigurarea unei intervenții integrate și personalizate pentru fiecare caz de violență în familie și împotriva femeilor, contribuind la evaluarea nevoilor victimelor în mod individual și la elaborarea unor planuri de suport corespunzătoare. Aprobarea acestuia va spori capacitatea instituțiilor statului de a preveni, identifica și gestiona eficient cazurile de violență în familie”, a explicat, la ședința Guvernului, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.
Potrivit ANPCV, datorită acestui mecanism, poliția, instanțele, medicii și asistenții sociali vor avea acces comun la aceeași platformă digitală, ceea ce înseamnă reacții mai rapide, intervenții coordonate și protecție mai sigură pentru victime.
„VioData” răspunde angajamentelor asumate de Republica Moldova prin ratificarea Convenției de la Istanbul, care, prin articolul 11 - „Colectarea datelor și cercetarea”, obligă statele-părți să colecteze date statistice relevante, fiabile și dezagregate privind cazurile de violență, pentru a fundamenta politici publice bazate pe evidențe.
Totodată, sistemul este parte a Programului național 2023–2027 pentru prevenirea și combaterea violenței față de femei și în familie și se aliniază standardelor Uniunii Europene privind drepturile fundamentale, egalitatea de gen și digitalizarea serviciilor publice.
Sistemul este inclus în Programul Național de Aderare la UE (2025–2029) și este parte a Agendei de reforme aferente Planului de Creștere al Republicii Moldova pentru perioada 2025–2027.
Autoritățile subliniază că e pentru prima dată când Republica Moldova va avea un mecanism unitar și modern care centralizează datele despre violența împotriva femeilor și violența în familie.
Potrivit datelor statistice, în zece luni ale anului 2024, în Republica Moldova au fost înregistrate 28 de cazuri de deces din cauza violenței în familie. Cifrele sunt în creștere față de aceeași perioadă a anului 2023, atunci când au fost înregistrate 19 cazuri. În total, aproximativ cinci mii de femei au fost supuse violenței, iar numărul poate fi și mai mare, întrucât, potrivit specialiștilor, frica și neîncrederea le face să nu raporteze aceste cazuri.
Totodată, datele moldova.un.org arată că violența împotriva femeilor și fetelor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului în Republica Moldova. În anul trecut, 73% dintre femeile cu vârsta peste 15 ani au fost victime ale violenței din partea unui partener, iar 40% au suferit violență fizică sau sexuală.