RETROSPECTIVA

RETROSPECTIVA // R. Moldova a celebrat Independența și Limba Română, cu Macron și Tusk vorbind în română

Ultima săptămână a fost una plină de simboluri și momente istorice. Republica Moldova și-a celebrat Independența și Limba Română împreună cu lideri europeni veniți la Chișinău, care au rostit discursuri în română, în fața a zeci de mii de oameni. În același timp, a început campania electorală pentru parlamentarele din toamnă, iar scena politică a fost animată de decizii și noi reguli de securitate.

Două mari sărbători naționale, cu oaspeți de rang înalt

Pe 27 august, Republica Moldova a marcat 34 de ani de la proclamarea Independenței, într-o zi care a adus la Chișinău pe președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și premierul Poloniei, Donald Tusk. Împreună cu președinta Maia Sandu, aceștia au transmis mesaje de solidaritate europeană, subliniind că locul Moldovei este în Uniunea Europeană.

Un moment special al Zilei Independenței a fost atunci când liderii europeni au urcat pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, în timpul concertului festiv, și s-au adresat, în limba română, în fața a câtorva zeci de mii de oameni adunați în centrul Chișinăului.

Pe 27 august țara a primit și felicitări internaționale: de la liderii UE, SUA și România, până la gesturi simbolice precum iluminarea în culorile tricolorului a turnului Qutub Minar din India.

Sărbătoarea nu a trecut însă fără provocări: mai mulți jurnaliști și funcționari au fost intimidați cu mesaje de amenințare, iar 22 de persoane au fost conduse la inspectoratele de poliție pentru tentative de destabilizare a manifestațiilor

La doar câteva zile distanță, pe 31 august, mii de oameni au participat la Marea Dictare Națională de Ziua Limbii Române,. În deschiderea evenimentului, președinta Maia Sandu și președintele României, Nicușor Dan, au ținut discursuri în fața participanților, care i-au întâmpinat cu aplauze. Liderul de la București a vorbit despre „cea mai puternică punte” dintre cele două state – limba română – și a promis că România va rămâne alături de Chișinău pe drumul european.

Campania electorală: start oficial

Pe 29 august a început oficial campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, iar mai mulți candidați înregistrați s-au lansat în campanie. Comisia Electorală Centrală a înregistrat 13 partide, patru blocuri electorale și patru candidați independenți, însă scena politică a fost marcată de excluderi. Curtea Supremă de Justiție a confirmat restricțiile impuse partidelor afiliate lui Ilan Șor.

Pentru prima dată, platforma TikTok a lansat în R. Moldova un Centru Electoral în aplicație, menit să ofere informații verificate și să combată dezinformarea. În paralel, Ministerul de Interne a publicat un „Ghid al protestatarului”, avertizând asupra sancțiunilor pentru cei care acceptă bani din afară pentru a destabiliza țara.

Vizite și declarații externe: sprijin puternic din Europa

Pe 25 august, la Chișinău au venit miniștrii de Externe ai statelor Benelux – Belgia, Luxemburg și Olanda – care au reafirmat sprijinul deplin pentru aderarea Moldovei la UE și au subliniat desprinderea definitivă de dependența energetică față de Rusia.

La București, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, președintele Nicușor Dan a spus răspicat că „Republica Moldova trebuie să rămână o prioritate” a politicii externe a României.

Recensământ și sprijin pentru agricultori

Biroul Național de Statistică a publicat datele finale ale Recensământului 2024: rata alfabetizării a ajuns la 99,6%, iar peste 7.500 de persoane au fost identificate ca analfabete. Totodată, unul din cinci cetățeni are studii superioare, în creștere față de acum un deceniu.

În această săptămână Guvernul a anunțat despăgubiri de 100 de milioane de lei pentru agricultorii ale căror culturi au fost afectate de înghețurile din primăvară. De asemenea, vor fi lansate noi apeluri de subvenții pentru ferme, plantații și proiecte de dezvoltare rurală.

Kievul sub atac, tensiuni diplomatice și neliniște în Rusia

Săptămâna a fost marcată și de evenimente dramatice în plan regional și global. Un atac devastator al Rusiei a zguduit capitala ucraineană, provocând numeroase victime și distrugeri, iar autoritățile de la Kiev au cerut sprijin suplimentar din partea partenerilor occidentali. În urma atacului, reprezentantul Moscovei la Bruxelles și ambasadorul Rusiei la Londra au fost convocați și li s-a înmânat note de protest.

În același timp, situația din Rusia a rămas tensionată, cu rapoarte despre mobilizare sporită și tulburări economice cauzate de sancțiuni. Autoritățile de la Moscova au reacționat dur la intensificarea sprijinului militar occidental pentru Ucraina, iar propaganda Kremlinului a încercat să acrediteze ideea unei „confruntări directe cu NATO”.

Alte titluri importante ale săptămânii 25 – 31 august:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult