Social

Noul an școlar a început fără incidente în școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului

Sute de elevi din cele opt instituții de învățământ cu predare în limba română din stânga Nistrului au revenit luni, 1 septembrie, în sălile de clasă, odată cu începerea anului de studii 2025–2026. Spre deosebire de anii trecuți, când școlilor le era interzisă arborarea tricolorului, intonarea imnului de stat sau erau supravegheate de așa-numiții „milițieni locali”, festivitățile din acest an dedicate începutului de an școlar s-au desfășurat fără incidente și fără măsuri restrictive din partea așa-ziselor autorități transnistrene.

La careul festiv de la Liceul Teoretic „Evrika” din Râbnița au participat, ca de obicei, reprezentanți ai Misiunii OSCE în Republica Moldova. Directorul instituției, Ion Bucioc, a declarat pentru Teleradio-Moldova că evenimentul s-a desfășurat în liniște.

Spre deosebire de anii precedenți, nu am văzut niciun reprezentant, fie din poliție sau miliție locală, ca să ne supravegheze. Mulțumim că nu am avut nicio situație neprevăzută. Careul a decurs bine”, ne-a spus Ion Bucioc.

Directorul a adăugat că instituția pe care o conduce este pregătită pentru noul an de studii, iar elevii dispun de toate cele necesare: „Noi avem parte de o conlucrare foarte bună cu Direcția Învățământ Rezina, cu Ministerul Educației și Cercetării și am lucrat bine și foarte bine toată vara, ca să nu avem situații neprevăzute la 1 septembrie. Am asigurat toți elevii cu manuale, condiții avem, reparație avem”.

În prezent, la Liceul Teoretic „Evrika” din Râbnița învață în jur de 225 de elevi, dintre care aproximativ 200 în clasele I–XII și 25 de copii la nivel preșcolar.

Și la Liceul „Alexandru cel Bun” din Tighina (Bender) festivitatea s-a desfășurat într-o atmosferă pașnică și cu participarea unui număr mare de părinți și foști absolvenți. Instituția are în prezent 482 de elevi, dintre care 47 au pășit pentru prima dată pragul școlii în clasa I, ne-a spus directoarea Maria Roibu.

Ne-am bucurat foarte mult pentru faptul că foarte multă lume, deși noi avem la momentul actual 482 de elevi, dar era o mare de lume. Chiar cei care au venit în clasa I... noi ne uitam... Marea lor bucurie e că au venit la școala cu predare în limba română, pentru că asta, de fapt, le-a fost năzuința. Dintr-o familie chiar patru persoane au venit”, a declarat directoarea pentru Teleradio-Moldova.

Maria Roibu a precizat că toți elevii sunt asigurați cu manuale, iar instituția a beneficiat de investiții importante în ultimii ani, inclusiv pentru schimbarea acoperișului și modernizarea rețelei electrice. Totodată, școala a primit un generator și urmează să renoveze sala de festivități.

Am schimbat acoperișul, acum trecem printr-o reparație foarte serioasă, capitală, de consolidare a rezistenței clădirii, pentru că aceasta a fost construită în 1957 și s-au format niște crăpături”, a precizat directoarea.

Secretara generală a Ministerului Educației, Galina Rusu, a declarat la Moldova 1 că, deși anul școlar a început fără impedimente, problema veche, în special cea legată de sedii, mai persistă.

„Într-adevăr, este o provocare tot ce înseamnă comunicare și noi acolo unde putem interveni, și când zic „unde putem interveni” mă refer fie vorbim de echipamente, laboratoare – ne reușește. Și prin donații, cu sprijinul partenerilor și din tot ce putem noi procura. Asta facem pentru toate instituțiile din țară, asta facem și pentru cele din stânga Nistrului. Acolo noi intervenim, și săptămânile trecută colegii mei de la Secția Patrimoniu au purtat discuții în vederea transmiterii unor blocuri, dar comunicarea nu este simplă. Dar, zic eu, în ultimele vreo două-trei luni parcă ar fi așa mai multă deschidere”, a declarat Galina Rusu, la emisiunea „Pe Față” de la Moldova 1.

Amintim că problemele celor opt instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană au o vechime de peste 30 de ani, când regimul de la Tiraspol a interzis utilizarea alfabetului latin.

În 2004, după mai multe presiuni și intimidări, administrația separatistă a încercat să închidă instituțiile și a sechestrat sediile unora dintre ele, însă profesorii și părinții au opus rezistență, pentru a le oferi copiilor posibilitatea să studieze în limba română.

În 2012, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a condamnat Rusia pentru încălcarea dreptului la educație în cazul a trei școli: Liceul „Evrica” din Râbnița, Liceul „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol și Liceul „Alexandru cel Bun” din Tighina. Șase ani mai târziu, CtEDO a pronunțat o nouă decizie în dosarul școlilor românești din Transnistria și a obligat guvernul rus să plătească despăgubiri în valoare totală de zeci de mii de euro celor afectați de închiderea Gimnaziului-internat pentru orfani de la Tighina. Federația Rusă, care își declină responsabilitatea, nu a executat până în prezent deciziile CtEDO.

CITIȚI ȘI:

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult