Scurgeri de documente pe Telegram: Companiile gestionate de condamnatul Șor de la Moscova prin intermediul cărora este atacată democrația din R. Moldova

Condamnatul Ilan Șor, care se ascunde la Moscova de justiția din R. Moldova, ar gestiona cel puțin șase companii, cu angajați din R. Moldova, Kârgâzstan, Israel și Tadjikistan, prin intermediul cărora organizează diferite activități menite să submineze procesele democratice din mai multe foste state sovietice, inclusiv R. Moldova.
O scurgere de informații, ajunsă miercuri, 3 septembrie, în mediul online după spargerea mai multor canale de comunicare de pe Telegram, asociate lui Ilan Șor și Blocului „Victorie”, scoate la iveală o structură bine organizată – companii, departamente și responsabili de proiecte – prin intermediul căreia fugarul Ilan Șor încearcă să preia puterea în R. Moldova.
Potrivit documentelor consultate de Teleradio-Moldova, din rețeaua gestionată de Șor fac parte companiile „Enikei” (IT), director general Victor Alexandreanu, „Perspectiva” (TV), director general Iana Cucerenco, „Treis Road” (transport), director general Alexei Daniko, „Casa de comerț Eurasia”, responsabil Denis Konovalenko, „Kapital Ofice”, director general Alexandr Zavarzin, precum și „celebra” „Eurasia” al cărei director este Nelli Parutenko, inclusă, alături de Ilan Șor, în lista de sancțiuni a statelor din Occident.
Ultima companie a fost implicată în mai multe acțiuni de destabilizare, inclusiv în organizarea așa-ziselor pelerinaje ale preoților moldoveni în Federația Rusă înaintea alegerilor din toamna trecută.
„Eurasia” ar avea, potrivit datelor din iunie 2025, sute de angajați și este cea mai complexă din punct de vedere al structurii, incluzând cel puțin zece departamente: Departamentul de tineret și programe educaționale pentru școlari, studenți și tineri profesioniști; Departamentul comunităților de experți, forumurilor tematice și adunărilor de active; Departamentul pentru Dezvoltarea Programelor și Proiectelor în Comunitatea Media; Departamentul pentru Dezvoltarea Programelor și Proiectelor Interculturale în Sfera Industriilor Creative; Departamentul pentru Dezvoltarea Programelor și Proiectelor Sportive în Domeniul Turismului; Departamentul de Informații și Suport Analitic; Departamentul de PR; Departamentul de suport organizațional, juridic și de personal sau Departamentul de Control Financiar al Programelor de Granturi.
Potrivit acelorași documente, unul dintre angajații Departamentului de tineret și programe educaționale pentru școlari, studenți și tineri profesioniști este „manager de proiect pentru lucrul cu participanții în direcția Cunoaște Rusia”.
În dreptul fiecărui nume sunt trecute și sumele cu care sunt plătiți angajații respectivi, însă fără a indica valuta.

Un alt document făcut public după spargerea canalelor de pe Telegram reconfirmă felul în care gruparea Șor își coordonează rețeaua de activiști din R. Moldova pentru a organiza acțiuni de destabilizare sau a manipula rezultatele alegerilor.
De exemplu, pe parcursul lunii iulie și la începutul lui august curent, trei activiști din sudul R. Moldova, afiliați grupării Șor, au reușit să organizeze peste 40 de întâlniri cu persoane din mai multe localități ale raionului Taraclia, precum Tvardița, Aluatu, Ciumai, Cairaclia, Corten, Valea Perjei sau Mirnoe etc. Listele includ mai multe date personale, inclusiv nume, data nașterii sau numere de telefoane.
Menționăm că pe mai multe canale de pe Telegram asociate grupării Șor a apărut astăzi un mesaj unic: „Blocul Victorie a fost spart și n-o să mai fiți plătiți. Ilan Șor și Rusia încearcă să fure viitorul R. Moldova. Datele voastre personale și activitatea criminală sunt publice pentru toți. Acum sunteți pe cont propriu”.

Blocul „Victorie” susține că informațiile publicate în urma „presupusei” spargeri a canalelor de Telegram ar fi „false”.
„Pe internet au apărut conversații fabricate, care sunt prezentate drept comunicări ale echipei blocului. Stimați cetățeni ai Moldovei, vă rugăm să nu vă lăsați provocați. Această manipulare nu este altceva decât agonia regimului Sandu–PAS înainte de alegeri. Până la alegeri, numărul provocărilor va crește, dar blocul „Victorie” este mai puternic decât orice atac informațional al PAS”, se arată în reacția blocului afiliat condamnatului Ilan Șor, interzis la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
CITIȚI ȘI: