Transportatorii din R. Moldova nu sunt obligați să-și echipeze vehiculele cu tahografe G2V2 pentru a circula în UE

Transportatorii din R. Moldova nu sunt vizați de noile reglementări aplicate în Uniunea Europeană și nu au obligația de a-și echipa vehiculele cu tahografe G2V2 pentru a circula pe teritoriul blocului comunitar.
Precizările sunt făcute de Agenția Națională Transport Auto (ANTA), care a solicitat clarificări de la Direcția Generală Mobilitate și Transporturi a Comisiei Europene (DG MOVE) privind aplicarea acestei obligații pentru vehiculele înmatriculate în Republica Moldova, care efectuează transport rutier internațional pe teritoriul UE.
„Conform răspunsului DG MOVE, obligativitatea echipării cu tahografe G2V2 se aplică doar vehiculelor înmatriculate în UE sau altor state terțe doar în baza unor acorduri internaționale specifice. Pentru operatorii de transport moldoveni continuă să fie aplicate prevederile Acordului european privind activitatea vehiculelor care efectuează transporturi internaționale (AETR), în vigoare în Republica Moldova din 22 noiembrie 1993”, informează ANTA.
Menționăm că, potrivit modificărilor aduse Regulamentului UE privind tahografele în transportul rutier, pe teritoriul Uniunii Europene se impune echiparea cu versiunea a doua a tahografului inteligent G2V2 pentru vehiculele noi înmatriculate într-un stat membru UE, precum și modernizarea celor dotate anterior cu versiunea G2V1.
Noile tahografe inteligente includ un dispozitiv de urmărire care detectează automat trecerile de frontieră și permite transmiterea în timp real a informațiilor către autoritățile de control.