Externe

Șase copii răniți și o femeie în stare gravă, după ce o mașină a intrat într-un grup de elevi la Berlin

Șase copii au fost răniți ușor, iar o însoțitoare a grupului se află în stare gravă, după ce un automobil a intrat într-un grup de 15 elevi, cu vârste de șapte–opt ani, în cartierul Wedding din Berlin. Alte trei persoane au suferit, de asemenea, leziuni ușoare și au fost transportate la spital, relatează publicațiile „Bild” și „The Independent”.

Potrivit surselor citate, incidentul s-a produs în timpul zilei. Șoferul vehiculului nu a fost rănit și este audiat de poliție. Deocamdată, informațiile nu au fost confirmate oficial.

Poliția și serviciile de pompieri au ajuns imediat la fața locului, au delimitat zona și acordă sprijin victimelor. „Probabil că a fost un accident”, a declarat un reprezentant al poliției pentru t-online.

Amintim că, la începutul lunii mai, în orașul Stuttgart, din sudul Germaniei, un automobil a intrat într-un grup de persoane. În urma incidentului, mai mulți oameni au fost răniți, iar o persoană și-a pierdut viața.

Potrivit poliției, impactul nu a fost intenționat, fiind calificat drept accident rutier. Șoferul autoturismului Mercedes, un bărbat de 42 de ani, a fost reținut și audiat de autorități.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult