Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi va sta 30 de zile în arest preventiv, după ce Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis vineri, 5 august, demersul procurorilor anticorupție. Acesta este vizat într-un nou dosar penal, fiind acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari, infracțiune pedepsită cu până la 10 ani de închisoare și amendă.
Potrivit procurorului de caz, Nicolae Busuioc, urmărirea penală în dosarul de bază a fost inițiată în 2021, atunci când Andronachi era antreprenor. În acest an, au fost prezentate probe noi care au dus la relansarea urmăririi penale.
„La această cauză penală a fost conexată o altă cauză penală nouă, a fost pornită urmărirea penală în august curent. Astfel, pe cauza penală nouă au fost administrate probe, au fost audiați martori care au permis relansarea urmăririi penale. Aceste probe au demonstrat schema infracțională complexă organizată de domnul Andronachi, a demonstrat și indicat asupra tuturor participanților la această schemă și urmează să efectuăm și alte acțiuni”, a precizat Nicolae Busuioc.
Acuzatorul susține că necesitatea aplicării arestului preventiv este motivată de riscul de eschivare de la urmărirea penală, nimicirea probelor și influențarea martorilor.
Avocatul lui Andronachi afirmă că clientul său pledează nevinovat.
„Este dreptul lui să se prezinte sau să nu se prezinte în instanța de judecată. Este dreptul lui, eu nu cer explicații și el nu este obligat să-mi explice. - Cum pledează clientul dvs? - Evident, nevinovat”, a declarat avocatul Vladimir Moșneaga, pe holurile Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
Andronachi, reținut pe 2 septembrie, a solicitat ca ședința privind măsura preventivă să fie examinată în lipsa sa.
Numele său figurează și în alte trei dosare penale aflate pe rol – frauda bancară, Metalferos și achiziția blanchetelor pentru pașapoarte, în care este acuzat de prejudicii de milioane de lei cauzate statului, spălare de bani în favoarea unei organizații criminale.
Fost vicepreședinte al Partidului Democrat și apropiat al lui Vladimir Plahotniuc, Andronachi a fost deputat între anii 2015–2021. În noiembrie 2022, acesta a fost reținut în Ucraina și expulzat la Chișinău, după ce anterior fugise din țară.
A urmat o perioadă de detenție, apoi a fost plasat în arest la domiciliu, iar în august 2023 a fost eliberat sub garanție personală, după ce câțiva garanți, inclusiv un preot, au achitat 22 de mii de lei.
CITIȚI ȘI: