Economic

Restanțele la salariile angajaților de la CFM, reduse la patru luni, iar veniturile întreprinderii au crescut de trei ori. Premierul Recean: „În sfârșit, ceea ce trebuie la calea ferată”

Salariile restante ale celor circa 5.000 de angajați de la Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) au fost reduse de la opt la patru luni. Totodată, la această etapă există „un grafic foarte concret de stingere a tuturor datoriilor companiei”, a anunțat premierul Dorin Recean miercuri, 10 septembrie, în debutul ședinței de Guvern.

Premierul Dorin Recean a lăudat activitatea noului director al CFM, Serghei Cotelnic, și a anunțat că veniturile întreprinderii de stat au crescut de trei ori în ultima perioadă.

„Vreau să încep cu un mesaj de apreciere pentru domnul director Cotelnic de la CFM, care e sub ghidajul vicepremierului Bolea. În sfârșit, face ceea ce trebuie la calea ferată. Și noi, în această perioadă foarte scurtă, am recuperat foarte multe lucruri pe care nu le-am făcut în ultimii ani și anume am început un efort susținut de restructurare a companiei. Acest lucru a adus la creșterea veniturilor de trei ori, la recuperarea perioadei de plată a salariilor, salariile curente sunt plătite la timp, iar salariile restante au fost reduse de două ori, de la șapte-opt luni la patru luni și deja avem un grafic foarte concret de stingere a tuturor datoriilor companiei”, a subliniat premierul Recean.

Potrivit prim-ministrului, restructurarea CFM a dus și la creșterea transportului de cereale cu 80%, contribuind, astfel, la reducerea traficului de camioane pe drumurile naționale.

Premierul a mai menționat că Guvernul a susținut compania atât prin investiții de aproximativ 100 de milioane de lei, cât și prin asigurarea motorinei necesare pentru demararea activității - circa 1.000 de tone în anul curent.

Amintim că, la începutul lunii septembrie curent, Serghei Cotelnic, care a ocupat până atunci, timp de jumătate de an, funcția de șef interimar al CFM, a fost desemnat câștigător al concursului pentru funcția de administrator al întreprinderii de stat.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult