Sport

Sergiu Cleșcenco a demisionat din funcția de selecționer al echipei naționale de fotbal a Republicii Moldova

fmf.md
Sursa: fmf.md

La două zile după ce echipa națională a pierdut meciul cu Norvegia, cu scorul anti-record de 1:11, selecționerul Sergiu Cleșcenco a demisionat după o discuție cu șefii Federației Moldovenești de Fotbal.

El a declarat pentru site-ul FMF că a venit timpul pentru o schimbare și a luat o decizie pe care o consideră potrivită atât pentru el, cât și pentru echipă.

Astfel, Cleșcenco și-a încheiat mandatul la prima reprezentativă după 4 ani. El a preluat banca tehnică a echipei naționale în luna decembrie a anului 2021.

Cu el în calitate de selecționer, prima reprezentativă a țării noastre a fost la un pas de calificarea la turneul final al Campionatului European din 2024, iar toamna trecută a promovat în Liga C a Ligii Națiunilor UEFA.

În actualul ciclu preliminar, însă, rezultatele echipei au lăsat mult de dorit. Echipa noastră națională a suferit înfrângere în toate meciurile jucate. În ultimul, chiar a suferit cea mai severă înfrângere din istoria echipei naționale, 1:11 cu Norvegia.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult