Externe

Israelul ar fi lansat ofensiva terestră în orașul Gaza, după săptămâni de bombardamente

Armata israeliană ar fi lansat în noaptea de luni spre marți o ofensivă terestră asupra orașului Gaza, după mai multe săptămâni de bombardamente, potrivit relatărilor presei israeliene, arabe și americane. Cotidianul Axios scrie, citând un înalt ofițer israelian, că trupele au intrat în oraș, iar în scurt timp urmează să fie trimise întăriri.

Jerusalem Post afirmă că „poate confirma” începerea ofensivei, fără a preciza sursa. Totuși, nu există deocamdată confirmări oficiale. Ministrul Apărării, Israёl Katz, a declarat că soldații „sunt angajați în lupte pentru eliberarea ostaticilor și distrugerea Hamas”, fără a menționa explicit intrarea trupelor în Gaza.

Presa palestiniană și Al-Jazeera relatează că tancuri israeliene ar fi pătruns deja în centrul orașului, iar agenția AFP citează locuitori care vorbesc despre bombardamente intense și neîntrerupte.

Decizia de a ocupa orașul Gaza a fost anunțată de guvernul lui Benjamin Netanyahu încă de la începutul lunii august, pe motiv că acolo se află centre strategice ale Hamas. Israelul le-a cerut locuitorilor să evacueze zona spre sudul și centrul Fâșiei, însă, potrivit estimărilor, doar aproximativ 300.000 din cei aproape un milion de palestinieni ar fi părăsit orașul.

În același timp, surse Axios afirmă că secretarul de stat american Marco Rubio i-ar fi transmis premierului Netanyahu sprijinul administrației Trump pentru operațiune, cu condiția să fie dusă la bun sfârșit cât mai rapid.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult