Social

Fiscul a încasat impozite de 60 de milioane de lei de la persoane care își închiriază locuințele

Persoanele fizice care dau în chirie spații locative au plătit, în primele opt luni ale anului, impozite în mărime de 60 de milioane de lei. Serviciul Fiscal de Stat precizează că încasările sunt în creștere cu 26.8% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Începând cu luna ianuarie și până în august, 1.205 persoane au declarat benevol Fiscului că își închiriază locuințele. În aceeași perioadă, organele fiscale au calculat în privința a 144 de persoane plăți suplimentare de întârziere în valoare totală de circa 340 de mii de lei.

În total, în primele opt luni ale anului, au fost înregistrate peste 20 de mii de contracte de închiriere a spațiilor locative și altor bunuri imobile ale persoanelor fizice. Cifra este în creștere cu 18.8% față de perioada de opt luni ale anului trecut.

„Serviciul Fiscal de Stat reamintește persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care transmit în posesie și/sau în folosință proprietate imobiliară altor persoane fizice, inclusiv prin utilizarea platformelor Booking, Airbnb și altele, despre necesitatea onorării obligațiilor fiscale aferent veniturilor obținute”, precizează un comunicat de presă al instituției.

În Republica Moldova, persoanele sunt în drept să-și ofere spre închiriere proprietățile imobile, dar trebuie să semneze un contract cu chiriașul și să-l înregistreze la organele fiscale. Proprietarul plătește în buget un impozit de 7% din venitul încasat.

Dacă însă contractul nu este înregistrat în termen de șapte zile de la încheiere, pot fi aplicate penalități și plăți de întârziere.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult