Social

Biserica de lemn din Vorniceni, care risca să se ruineze, restaurată cu cinci milioane de lei

TRM
Sursa: TRM

Biserica de lemn din satul Vorniceni, raionul Strășeni, și-a deschis din nou ușile după restaurare. Ridicat încă în anul 1685, lăcașul este una dintre cele mai vechi și valoroase expresii ale arhitecturii ecleziastice de lemn din Republica Moldova. După zeci de ani în care clădirea a fost lăsată să se degradeze, specialiștii care au intervenit au reușit să readucă la viață elemente originale de altădată.

TRM
Sursa: TRM

Localnicii au fost printre cei care au insistat ca lăcașul să fie restaurat și să se păstreze cât mai multe elemente ale bisericii ridicate acum mai bine de 300 de ani.

„Este o lucrare foarte frumoasă, e o bijuterie pe care să o purtăm în suflet”.

E un monument de arhitectură foarte vechi pe teritoriul Republicii Moldova. Noi mergem în alte locuri, căutăm ceva în excursii, dar sub nasul nostru se pierd așa lucruri”.

„Am trecut prin foarte multe procese care nu au reușit din start, a fost și dezamăgire, și scepticism, a fost și ideea că nu mai reușim să salvăm acest monument istoric. Este o biserică, care, de-a lungul timpului, a supraviețuit și era un dezastru dacă noi nu reușeam acum, în secolul XXI, să putem restaura acest monument istoric”, spune primarul satului Vorniceni, Vasile Tofan.

TRM
Sursa: TRM

Restaurarea Bisericii de lemn din satul Vorniceni a început în 2023. În timpul lucrărilor, a fost descoperită și icoana de hram a bisericii - Icoana Sfântului Mihail, o piesă unicat, realizată în două tehnici: sculptată în lemn și ulterior pictată.

„Am restabilit totalmente, în proporție de 70 de procente, acest edificiu. Structura lui de lemn, umplutura de lut, tencuielile, acoperișul, avem temelia de piatră, icoana de hram a bisericii”, menționează Jan Tartacuța, manager de proiect.

TRM
Sursa: TRM

Costul lucrărilor de restaurare a fost de 5 milioane de lei. S-au implicat localnicii satului Vorniceni alături de primărie, Fundația pentru Dezvoltarea și Susținerea Inițiativelor Sociale, Consiliul Raional Strășeni, precum și Ministerul Culturii.

Cel mai important este faptul că este un model de intervenție corectă, un exemplu cum trebuie să intervenim în cazul monumentelor istorice și această bună practică trebuie răspândită”, subliniază ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

TRM
Sursa: TRM

Biserica de lemn din satul Vorniceni va deveni un punct de atracție pentru turiști. Din cele peste 180 de biserici de lemn existente în secolele XVII-XIX, astăzi au mai supraviețuit doar 17, cele mai multe într-o stare avansată de degradare, potrivit Ministerului Culturii.

TRM
Sursa: TRM
Silvia Dorogan

Silvia Dorogan

Autor

Citește mai mult