Politic

ELECTORALA 2025 // Blocul Unirea Națiunii se retrage din alegeri și își anunță sprijinul pentru PAS

Blocul „Unirea Națiunii” (BUN) a anunțat că se retrage din cursa electorală și susține Partidul Acțiune și Solidaritate la scrutinul parlamentar din această duminică. Hotărârea a fost oficializată luni, 22 septembrie, printr-un acord semnat de președintele PAS, Igor Grosu, și copreședinții BUN, Ion Hadârcă și Valentin Dolganiuc.

„Decizia noastră este, de fapt, un răspuns la multiplele și frecventele chemări, solicitări justificate, foarte bine argumentate, către forțele politice proeuropene, naționale, de a uni eforturile în procesul de integrare europeană. Nu a fost întâlnire la care eu să particip, alături de colegii mei, în țară, în diasporă, unde să nu fie abordat acest subiect și de fiecare dată eram întrebați de ce partidele proeuropene nu își unesc efortul. Iată, astăzi, alături de colegii de la Blocul electoral Unirea Națiunii, împreună cu Partidul Acțiune și Solidaritate, venim cu un răspuns la această chemare”, a declarat liderul PAS, Igor Grosu.

Blocul Unirii Națiunii a decis să se retragă din campanie ținând cont de contextul geopolitic actual, precum și de necesitatea continuării parcursului european al Republicii Moldova, prin consolidarea forțelor proeuropene în viitorul Parlament, a menționat unul dintre liderii formațiunii, Valentin Dolganiuc.

„În contextul geopolitic actual, marcat de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și impactul acesteia asupra stabilității și securității Republicii Moldova, Partidul Acțiune și Solidaritate și Blocul electoral „Unirea Națiunii" recunosc necesitatea urgentă de a colabora pentru a asigura un viitor proeuropean, stabil și democratic. Conștienți de riscurile reprezentate de forțele retrograde care aspiră la subminarea suveranității naționale, cele două părți își propun să-și unifice eforturile pentru a apăra valorile democratice și europene fundamentale”, a subliniat Valentin Dolganiuc.

Prin declarația semnată, BUN se angajează să mobilizeze electoratul unionist, să susțină Partidul Acțiune și Solidaritate, subliniind „importanța unui vot consolidat pentru prevenirea revenirii forțelor revanșarde proruse”. Partidul Acțiune și Solidaritate se angajează, la rândul său, să implementeze politici educaționale, culturale și informaționale care să reflecte și să promoveze adevărul istoric și valorile identitare românești, conform principiilor stabilite în Declarația de Independență din 27 august 1991. De asemenea, PAS se angajează să încheie un acord de colaborare privilegiat cu România, având ca obiectiv dezvoltarea unui spațiu economic, social, educațional și cultural comun.

Ion Hadârcă, un alt lider al Blocului, și-a exprimat recunoștința față de colegii din țară care au susținut cu devotament mișcarea unionistă. El a subliniat că această mișcare nu se încheie odată cu retragerea BUN din alegeri. Dimpotrivă, capătă o susținere nouă, de o calitate superioară. În viziunea sa, dimensiunea românească și cea europeană nu se exclud. Acestea sunt compatibile și se completează reciproc.

„Noi dejucăm scenariile moscovite de torpilare și de întoarcere a vectorului european înspre zona estică. În felul acesta, noi chemăm pe toți participanții la această campanie responsabilă să nu-i dea niciun vot. Deci, aceasta ar fi lozinca noastră: „niciun vot caracatiței putiniste!”. Vă dați seama că, în aceste împrejurări, orice vot contează și orice acțiune va fi taxată de electorat. Am toată certitudinea că vom fi înțeleși”, a subliniat Ion Hadârcă.

Potrivit Codului electoral, dacă un concurent este exclus din competiția electorală sau renunță benevol să participe la scrutin, în dreptul său în buletinul de vot se aplică ștampila RETRAS.

Blocul Unirea Națiunii, constituit în 2025, s-a înscris în alegerile parlamentare cu o listă de 79 de candidați, fiind pe poziția a 18-a în buletinul de vot. Alianța reunește două formațiuni unioniste: Partidul Reîntregirii Naționale „Acasă” și Partidul Național Liberal.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult