Social

Astenia de toamnă: cât de periculoasă poate fi și cum o prevenim

voceabasarabiei.md
Sursa: voceabasarabiei.md

Astenia de toamnă este o stare de oboseală sau slăbiciune resimțită frecvent în momentul de trecere la sezonul rece. Aceasta apare adesea în preajma echinocțiului de toamnă și le poate perturba activitatea persoanelor sensibile la schimbările meteorologice. Despre astenia de toamnă și cum poate fi combătură aceasta a vorbit medicul internist Rodica Ceavdar în cadrul emisiunii „Zi de Zi”, de la Radio Moldova.

Simptomele asteniei de toamnă

Potrivit medicului Rodica Ceavdar, astenia se manifestă prin pierderea motivației și a plăcerii de a face activități cotidiene. Lucrurile sunt făcute mecanic, iar din entuziasmul din vară nu mai rămâne nimic.

„Sunt oameni care pot să nu iasă și preferă să rămână acasă. (...) Este posibil să vorbească mai puțin la telefon ca de obicei, nu au poftă de mâncare și stilul de alimentație se modifică. De exemplu, un mic dejun poate să le ajungă pentru întreaga zi. Aceasta poate favoriza stări de depresie”, avertizează medicul.

Cum ne afectează scăderea luminii solare starea de bine

„Sunt oameni care depind de soare și sunt oameni care nu sunt atât de afectați. Sunt oameni care, depinzând de soare, devin un pic mai retrași în această perioadă”, explică Rodica Ceavdar.

„Deci, trebuie să ne pregătim din timp pentru schimbarea orelor astronomice, scurtarea zilei și prelungirea nopții”, a sugerat medicul.

Sfaturi pentru persoanele afectate de astenie

Rodica Ceavdar spune că „nu putem schimba vremea, dar ne putem adapta regimul”. O recomandare este să mergem la culcare mai devreme și să respectăm orarul de somn. Alimentația sănătoasă, de asemena, poate fi de ajutor. Toamna ne oferă o mulțime de fructe bogate în vitamine, care susțin sănătatea sistemului cardiac și nervos, fără a fi nevoie de suplimente alimentare.

Activitățile fizice moderate și plimbările în aer liber trebuie să facă parte din rutina zilnică.

„Adaptarea stilului de viață la schimbarea condițiilor astrale este foarte importantă, pentru că, vrem, nu vrem, iarna oricum va veni”, a subliniat medicul Rodica Ceavdar.

Echinocțiul de toamnă, momentul în care ziua și noaptea au aproape aceeași durată, s-a produs luni, 22 septembrie. Acest fenomen a marcat începutul toamnei astronomice, care se va încheia odată cu solstițiul de iarnă, pe 21 decembrie.

În acest an, schimbarea orei va avea loc în noaptea de 25 spre 26 octombrie, când ceasurile vor fi date cu o oră înapoi, astfel că ora 04:00 va deveni ora 03:00.

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult