Lidera opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia: „Sper că moldovenii vor alege ceea ce merită cu adevărat - să facă parte din familia europeană”
R. Moldova se află în fața unei alegeri cruciale, în timp ce Belarus rămâne captivă sub dictatura lui Alexandr Lukașenko, aflat la putere de 31 de ani. Lidera opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia, forțată să plece din țară, conduce mișcarea democratică din exil și subliniază importanța votului și păstrării identității naționale. În contextul scrutinului parlamentar din R. Moldova, ea speră că nimeni nu va interveni și că moldovenii vor alege ceea ce merită cu adevărat: să facă parte din familia europeană.
Într-un interviu pentru Moldova1, Tihanovskaia a reamintit că, în 2020, belarușii au încercat să schimbe situația. Sentimentul opoziției a fost mai puternic ca niciodată, dar revoluția nu a avut loc – alegerile au fost falsificate. În ciuda rezultatului oficial de 80% pentru Lukașenko, mii de oameni au ieșit în stradă și nu au cedat presiunii forțelor de ordine. Regimul lui Lukașenko a rezistat, în mare parte, datorită sprijinului lui Putin. Astăzi, în Belarus, oamenii sunt persecutați chiar și pentru un simplu indiciu de gândire diferită.
R. Moldova se află acum în fața unei alegeri care va determina vectorul de dezvoltare și viitorul poporului. Probabil, e o alegere între democrație și libertate – tot ceea ce numim valori europene versus Rusia lui Putin. Toți știm ce este Rusia lui Putin. O cunoaște și Ucraina, și R. Moldova, și Belarus. Iar regimul Lukașenko este același. În Rusia și Belarus avem alegeri inexistente, a declarat Tihanovskaia.
Moldova 1: Ați fost în R. Moldova și, probabil, urmăriți agenda politică. Ce mesaj aveți pentru locuitorii Moldovei?
Aș spune oamenilor din Moldova să păstreze ceea ce au acum. Noi, belarușii, ca națiune, privim Moldova ca pe un exemplu. Pentru că, în ultimii ani, Moldova s-a transformat într-un stat european. Înțelegem că Rusia percepe toate așa-numitele noastre țări post-sovietice ca pe niște copii ce nu au dreptul la autodeterminare, care nu au dreptul să-și aleagă viitorul. Vedem cât de mult a avansat Moldova, că a reușit să-și apere dreptul la autodeterminare. Această transformare este impresionantă și reprezintă europenizarea. Dacă această tendință va învinge pe 28 septembrie, sper sincer că oamenii vor face alegerea corectă, acesta fi un mesaj încurajator și pentru Belarus, și pentru alte țări postsovietice, că totul este posibil – nu doar să schimbi țara, ci și să păstrezi aceste schimbări și să te opui propagandei rusești și intențiilor de a submina din nou democrația.
Să vorbim despre Belarus. Din 2020, un număr imens de cetățeni au părăsit țara. Nu există statistici oficiale exacte, dar se estimează că aproximativ 600.000 de persoane au plecat, adică 6–7% din populație. Știm cum îi numește Lukașenko pe cei care pleacă – trădători. Cum poți să excluzi 7% din populația unei țări? De ce se întâmplă așa ceva și cum trebuie tratată asemenea atitudine?
Lukașenko și regimul său scapă foarte ușor de oamenii incomozi sau indezirabili. Cei care pot gândi, construi coaliții și societăți democratice sunt periculoși pentru dictatori. E foarte important pentru ei să mențină frica în rândul populației. Oamenii nu trebuie să aibă alegere: Europa sau Rusia. Lukașenko împinge țara noastră tot mai adânc în brațele Rusiei și îi forțează să plece pe cei care nu sunt de acord cu regimul și care sunt gata să lupte. E o metodă de a elimina oamenii incomozi. Belarușii sunt împărțiți între „trădători”, adică pro-democrați și liberi și cei care se resemnează cu regimul. Această tactică a existat ani de zile. Lukașenko conduce deja de 30 de ani. Dar timpul este altul acum. Cei care pleacă pot influența, totuși, viața din Belarus. Oamenii din țară nu rămân, totuși, izolați. Comunicarea cu ei continuă. Lukașenko știe că nu a reușit din 2020 să schimbe percepția belarușilor. Ei nu l-au iertat, nu l-au îndrăgit. Represaliile continuă. Acum există posibilitatea de a lucra din străinătate, prin media. Peste 60% dintre consumatorii de știri alternative sunt din Belarus, ceea ce arată că oamenii vor schimbare. Împărțirea între „ai noștri” și „ai voștri” nu mai funcționează.
Lukașenko nu a iubit niciodată Belarusul. El ne-a împins mereu mai aproape de Rusia
Deci, Lukașenko nu are nevoie de belarușii care se consideră europeni?
Absolut. Lukașenko este un lider prorus, de tip sovietic, pentru care libertatea nu contează și care nu prețuiește nimic autentic belarus. El nu a iubit niciodată Belarusul, dar a împins țara spre Rusia. E regretabil că belarușii l-au ales în 1994. Aceasta a fost începutul dictaturii: primele arestări și asasinate ale opozanților. Sistemul se construiește împotriva oamenilor, aproape imperceptibil. Și oamenii uneori nici nu realizează ce se întâmplă în jurul lor, dar, privind înapoi, își dau seama că s-a construit un sistem care lucrează împotriva lor, nu pentru ei.
Spuneți că Lukașenko nu prețuiește nimic ce înseamnă „belarus”. Adică, e o luptă împotriva identității naționale, corect? Este același lucru pe care îl face Putin în Rusia?
Putin procedează la fel în teritoriile ocupate, spre exemplu în Ucraina sau în Belarus, pentru ca oamenii să uite identitatea națională. În școlile belaruse are loc rusificarea. Limba belarusă se studiază ca limbă străină. În Belarus, dacă vorbești în viața de zi cu zi în limba belarusă, ești considerat dușman al regimului. Are loc distrugerea a tot ceea ce este belarus. Se rescrie istoria. Tot ce ne leagă de Europa este eliminat din cărți, șters. Multe dintre scriitorii și poeții belaruși sunt interziși. În schimb, se promovează tot ce este rus. Iar propaganda este atât de intensă, încât mesajul este: „Noi suntem Rusia pentru totdeauna, noi suntem frați pentru vecie”. Și oamenilor nu li se cere părerea. Toate acestea se întâmplă împotriva voinței belarușilor. Doar 4% dintre belaruși susțin ideea ca Belarus și Rusia să fie într-un singur stat, un stat aliat promovat de Rusia și de Lukașenko.
Nu pot să nu vă întreb despre deținuții politici. De fapt, poate ar fi mai corect să spunem despre ostaticii lui Lukașenko. Recent, 52 de ostatici au fost eliberați în schimbul ridicării sancțiunilor împotriva Belavi. Am urmărit cu groază ce s-a întâmplat apoi cu Nikolai Statkevici, care a refuzat să plece în Lituania. Din câte înțeleg, a fost dus înapoi în colonie, unde își ispășea deja cinci ani din cei 14 stabiliți de regim. Ce știți în prezent despre soarta lui, dacă se știe ceva?
Să începem cu faptul că, astăzi, în Belarus există mii de deținuți politici. Oamenii sunt aruncați după gratii pentru că citesc mass-media independentă, pentru că discută despre politică sau pentru că ajută Ucraina. Chiar și solidaritatea a devenit acum o infracțiune. De exemplu, dacă oamenii cumpără cadouri de Crăciun pentru copiii deținuților politici, acest lucru poate fi un motiv pentru a fi trimiși la închisoare.
În ultimele luni, au început așa-numitele grațieri. În iunie, a fost eliberat soțul meu, Serghei. Trebuie subliniat că, prin eliberarea unor persoane, regimul reține de două ori mai mulți oameni. Adică, nu este o schimbare a politicii represive a lui Lukașenko, ci o continuare a represiunii. Mai mult, eliberarea nu poate fi numită eliberare atunci când oamenii sunt forțați să părăsească țara. Oamenii nu au de ales: să rămână sau să plece. Mai mult, multora li se confiscă pașapoartele, lăsându-i fără acte de identitate. Cazul lui Nikolai Statkevici, care ar fi fost grațiat, dar a refuzat să plece, este foarte elocvent. Pentru că există foarte mulți oameni în închisori care, din principiu, nu vor să plece și doresc să rămână în țară.
Și acesta este, totodată, un semnal pentru partenerii noștri care lucrează la eliberarea deținuților, pentru a impune condiții mai stricte de eliberare. Oamenii trebuie să aibă posibilitatea alegerii. Persoana a dispărut. Știm că s-a întors pe teritoriul Belarusului, cel mai probabil fiind trimis înapoi la închisoare. În care, nu se știe. Soția lui îl caută prin toate închisorile din Belarus, dar nicăieri nu îi sunt oferite informații. În acest caz, trebuie să facem apel la comunitatea internațională, să abordăm aceste probleme și să căutăm persoana respectivă. Organizațiile pentru drepturile omului și structurile ONU trebuie să nu lase situația în voia sorții. Uneori, mass-media raportează că Lukașenko ar fi eliberat 52 de persoane. Deși pare un gest de umanitate, eu nu aș crede niciodată că el ar fi cu adevărat capabil de așa ceva.
Odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă, v-a fost mai greu să lucrați sau să obțineți eliberarea deținuților politici? Sau ați reușit să stabiliți relații cu administrația de la Casa Albă?
În general, pe parcursul acestor cinci ani, am menținut relațiile cu Casa Albă. Există un dialog strategic între mișcarea democratică și Statele Unite ale Americii. Și, desigur, am pledat mereu ca SUA să participe la încercările de eliberare a deținuților politici. Suntem foarte recunoscători președintelui Trump pentru eforturile sale de a salva oameni, inclusiv pe soțul meu. Este vorba despre zeci de vieți salvate. Este important să ținem cont de faptul că Lukașenko nu se schimbă. Scopul său este să-și păstreze puterea cu orice preț. Prin urmare, nu pot exista relaxări reale ale situației, atâta timp cât represiunile continuă în Belarus. Totuși, susținem toate aceste eforturi de a elibera cât mai mulți oameni și suntem recunoscători președintelui Trump că acest dosar al deținuților politici se află pe masa lui.
Svetlana Tihanovskaia a mai declarat că Lukașenko rămâne un dictator și un criminal de război. Potrivit ei, el cedează independența Belarusului lui Putin și a transformat teritoriul țării într-un teren de lansare a atacului asupra Ucrainei, fiind responsabil și pentru deportarea copiilor ucraineni. Zâmbetele și gesturile sale de bunăvoință sunt doar o mască. Ea a subliniat că americanii nu sunt naivi: știu că au de-a face cu un șmecher, dar încearcă să obțină cât mai mult din situație. În timp ce Lukașenko caută recunoaștere, SUA încearcă să elibereze deținuți politici. Retorica președintelui Trump – apeluri telefonice și cuvinte plăcute adresate lui Lukașenko – nu reprezintă o schimbare a politicii americane, ci mai degrabă un element de presiune asupra liderului belarus.
În ceea ce privește alegerile parlamentare din R. Moldova, Tihanovskaia și-a exprimat speranța că „nimeni nu va interveni și că moldovenii vor alege ceea ce merită cu adevărat: să facă parte din familia europeană”.
Autor: Olesea Vlas
