Justiție

Judecătorii care se tem de hoți și tergiversează dosarele, îndemnați să plece din sistem: „Vetting-ul trebuie să continue până la ultima persoană”

Reforma justiției se află pe „o traiectorie pozitivă”, iar curățarea sistemului trebuie „să continue până la ultima persoană din sistem”. Totodată, judecătorii care „se tem de hoți” și tergiversează nejustificat dosarele, „trebuie să plece din sistem”, afirmă președinta Maia Sandu.

Cei care și-au făcut speranțe că, după alegeri, se va schimba ceva și ei vor putea reveni la ce-au făcut mulți dintre ei timp de trei decenii, nu mai este posibil. (...) Nu s-a terminat curățarea în justiție și ea trebuie încheiată. Sunt judecători care încă au probleme de integritate și trebuie să treacă pe la Comisia de evaluare. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece că, dacă am văzut două-trei cazuri finalizate și decizii corecte date, gata, justiția funcționează și nu ne interesează ce se întâmplă acolo. Trebuie să continuăm procesul de curățare până la capăt”, a declarat Maia Sandu, în seara zilei de 30 septembrie, la emisiunea „În context” de la Moldova 1.

Totodată, președinta le-a transmis magistraților să plece din sistem dacă „se tem de un hoț sau altul”.

Sunt cazuri foarte importante pe care încă deciziile urmează să fie luate. Deci, vetting-ul rămâne în picioare. Trebuie neapărat să continue până la ultima persoană din sistem. Și, între timp, cei care au trecut prin vetting (...) trebuie să continue să demonstreze corectitudine. Nici nu zic curaj, corectitudine. Pentru că nu poți să amâni dosarele pentru că așa vrei tu sau pentru că e un dosar complicat și te temi de un hoț sau de altul. Dacă te temi, trebuie să pleci din sistem. Dar dacă rămâi în sistem, trebuie să lucrezi pe dosarul care ți-a fost repartizat”, a afirmat președinta.

Maia Sandu a amintit, la postul public de televiziune, că „hoții au încercat să folosească sistemul de justiție” și în campania electorală care tocmai s-a încheiat și exista pericolul că, dacă alegeam „o guvernare controlată de corupți”, „tot ce am obținut cu atâta greu ar fi fost aruncat la coș”.

Avem obligația să ducem reforma până la bun sfârșit, pentru că, din nou, integrarea europeană nu are cum să se întâmple dacă nu finalizăm reforma justiției”, a punctat Maia Sandu.

Șefa statului a subliniat necesitatea conștientizării pericolelor la adresa R. Moldova și a unei colaborări strânse între instituțiile statului pentru a le contracara.

Pot să vă spun în ce a constat marea diferență dintre rezultatele instituțiilor de anul trecut și de anul acesta. Pentru că, anul trecut, din păcate, și în primul, și în al doilea tur, dar mai ales în primul tur la prezidențiale și la referendum, s-au cumpărat multe voturi. Și vreau să vă spun că poliția acționa și atunci, doar că nu a avut cooperarea procuraturii. Și poliția își poate face munca de aici până aici, dar, ca să fie finalizat procesul, trebuie să participe toate instituțiile. Iată, anul acesta, procuratura și-a făcut treaba conform legii și au fost rezultate. Deci, s-au oprit aceste scheme. (...) Anul acesta, pentru că toate instituțiile au lucrat, pentru că nu a fost situația de anul trecut, când o instituție a zis că lucrează, dar alta că nu vrea să lucreze, de parcă nu era țara tuturor... Iată, am văzut acum că statul nostru este eficient, că poate fi eficient atunci când instituțiile respectă legea și își îndeplinesc obligațiile”, a conchis șefa statului.

CITIȚI ȘI:

Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Autor

Citește mai mult