Externe

Cutremur devastator în Filipine: sute de replici și zeci de victime

Cel puțin 70 de persoane au murit și câteva zeci au fost rănite în Filipine, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,9. Eforturile de salvare și căutare sunt în desfășurare, iar numărul victimelor ar putea crește. Seismul a fost urmat de sute de replici, iar oamenii și-au petrecut noapte pe străzi, de frică să nu se prăbușească locuințele peste ei. În multe zone, alimentarea cu energie electrică, apă curentă și conexiunea telefonică au fost întrerupte.

Echipele de intervenție continuă să caute supraviețuitori printre dărâmături. Pagubele sunt enorme, mii de oameni au rămas fără un acoperiș deasupra capului.

„Când s-a întâmplat, luam cina cu soțul la un local. Încăperea a început să se cutremure, iar obiectele de pe rafturi au început să cadă, stâlpul electric din fața localului unde stăteam a fost cuprins de flăcări. Oamenii s-au panicat, țipau, iar noi încercam să ajungem la copiii noștri”.

„Clădirea s-a prăbușit. Am auzit un sunet puternic și apoi, cealaltă parte a clădirii s-a prăbușit. Bine că toți oamenii erau afară. Suntem îngrijorați, pentru că replicile continuă, le-am și pierdut numărul pentru că sunt foarte multe”.

„Ne-a fost frică. Am crezut că vom muri. Slavă Domnului, suntem cu toții în siguranță”.

Operațiunile de căutare sunt extrem de complicate și se întrerup des din cauza replicilor. Salvatorii spun că au nevoie de utilaje moderne pentru a ajunge în zonele afectate. Într-un oraș, de exemplu, cutremurul a provocat alunecări masive de teren.

„Trebuie să aducem echipamente grele în zonă, să putem săpa în grămezile de moloz și curăța unele zone. Mulți oameni au rămas sub dărâmături, după ce multe structuri s-au prăbușit complet. Drumurile care duc spre zonele afectate sunt închise temporar sau complet. Deci, e dificil să ajungi în zonă”, spune Gwendolyn Pang, secretarul general al Crucii Roșii din Filipine.

Filipine este des afectată de dezastre naturale. Cutremurul a survenit la mai puțin de o săptămână, după ce țara a fost lovită de două taifunuri consecutive care au ucis peste 20 de persoane. Iar în 2023, un seism cu magnitudinea 6,7, produs în largul mării, s-a soldat cu moartea a opt persoane.

Rodica Dimitriu

Rodica Dimitriu

Autor

Citește mai mult