Economic

Criză peste Nistru: regiunea transnistreană intră în „regim de economisire a gazului”

Regiunea transnistreană instituie un „regim de economisire a gazului”, care presupune distribuirea gazelor doar pentru populație și pentru producerea energiei electrice destinate uzului casnic. Restricția va fi aplicată începând cu 2 octombrie, pe o perioadă de până la zece zile, a anunțat așa-zisul ministru al dezvoltării economice de la Tiraspol, Serghei Obolonik.

Comentând situația din sectorul energetic al regiunii, Obolonik a explicat că aceste „măsuri temporare” sunt determinate de „circumstanțe externe nefavorabile” și de „necesitatea restabilirii ajutorului financiar din partea Rusiei”.

Aceeași sursă a subliniat că energia electrică și gazul pentru consum casnic vor rămâne disponibile în regim normal pentru locuitori, școli, spitale și întreprinderile industriale.

„Gazul suficient pentru toate nevoile regiunii va fi livrat peste o săptămână și jumătate”, a adăugat pretinsul ministru.

O situație similară a fost înregistrată și în luna iunie a acestui an, când locuitorii regiunii s-au confruntat cu o limitare bruscă a furnizării de gaze. Mai exact, în noaptea de 6 iunie și până pe 20 iunie, a fost stopată, fără avertizare, vânzarea de metan la benzinării, iar în scurt timp a fost oprită și livrarea de apă caldă.

Locuitorii formau atunci cozi la benzinării, iar explicații oficiale nu au fost oferite până în momentul în care autoritățile au declarat necesitatea „economisirii resurselor”.

Criza economică, accentuată după ce Rusia a sistat livrarea gazelor

Menționăm că în regiunea transnistreană a fost instituită, de la sfârșitul anului 2024, starea excepțională în economie, care a fost prelungită în repetate rânduri, motivul invocat fiind criza economică gravă, provocată de reducerea livrărilor de gaze naturale către regiune.

Potrivit așa-numitelor autorități din stânga Nistrului, situația a dus la un dezechilibru bugetar semnificativ și la necesitatea unor măsuri urgente de austeritate. Astfel, începând cu luna iulie 2025 și până la sfârșitul anului curent, salariile în sectorul bugetar din regiune vor fi plătite în două tranșe.

Pretinsele autorități de la Tiraspol au confirmat dificultățile financiare, justificând măsura prin epuizarea rezervelor regiunii și imposibilitatea executării „bugetului regional”, din cauza „crizei energetice și situației geopolitice”.

Amintim că, în ianuarie 2025, Moscova a sistat complet livrările de gaze către regiunea transnistreană, lăsând populația fără căldură și electricitate. Chișinăul a intervenit în februarie, permițând tranzitul gazelor în baza unui contract între Moldovagaz și un trader european, cu plată în avans, sprijinit de un grant de 20 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană.

Ulterior, Tiraspolul a refuzat un nou sprijin european de 60 de milioane de euro, optând pentru gaze livrate de o companie din Ungaria și finanțate de o firmă din Dubai. În aceste condiții, administrația locală a repornit o parte din industria grea, deși promisese anterior că gazele vor fi folosite doar pentru necesitățile populației.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult