Școlile din Chișinău reduc risipa alimentară: cele mai reușite inițiative vor fi premiate pe 17 octombrie

La Chișinău, 70 de instituții educaționale – grădinițe, licee, centre extrașcolare și școli profesionale – s-au înscris în concursul „Zero Risipă în Educație”, o inițiativă a municipalității dedicată promovării unui comportament responsabil față de resursele alimentare.
Campania, lansată cu prilejul Zilei Internaționale de conștientizare privind risipa de alimente (29 septembrie), urmărește reducerea risipei alimentare prin activități educative și de creație. Elevii vor fi implicați în campanii de informare și inițiative verzi, vor participa la concursuri și expoziții.
Cele mai reușite proiecte instituționale de prevenire a risipei alimentare vor fi prezentate pe 17 octombrie, în cadrul unei ceremonii la care vor fi decernate și premiile concursului „Zero Risipă în Educație”.
În Republica Moldova, 180.000 de tone de produse alimentare ajung în fiecare an la gunoi
Fenomenul risipei alimentare rămâne o problemă majoră în Republica Moldova. Potrivit datelor oficiale, cetățenii aruncă anual la gunoi aproximativ 180.000 de tone de produse alimentare, în timp ce fiecare a patra persoană din mediul rural nu își poate permite o alimentație suficientă și suferă din cauza foamei.
Ana Ceban, comunicatoare la Misiunea Socială „Diaconia”, a declarat la Radio Moldova că fiecare cetățean trebuie să țină cont de câteva reguli simple pentru a preveni risipa alimentară.
„Este recomandabil să facem liste de produse înainte să mergem la cumpărături. De asemenea, donarea anumitor alimente care ne rămân de la masa de familie, dar sunt încă bune pentru consum, desigur, și împărțirea lor cu cei apropiați, porționarea alimentelor, cântărirea lor în funcție de numărul de persoane care participă la masă. Toate aceste lucruri vor salva, în primul rând, portofelul nostru”, a declarat comunicatoarea.
Fiecare european generează 132 de kilograme de deșeuri alimentare
Fiecare european generează 132 kg de deșeuri alimentare în fiecare an. O lege adoptată recent la nivel comunitar introduce obiective obligatorii de reducere a risipei alimentare. Până la sfârșitul anului 2030, risipa urmează să fie redusă cu 10% pe lanțul de prelucrare și gătire a alimentelor și cu 30% în restaurante, servicii alimentare și familii.
CITIȚI ȘI: