Social

Doi ani de la războiul din Gaza, mărturiile unor moldoveni: „Am mers cu mâinile în sus, printre cadavre”

Au trecut doi ani de la izbucnirea conflictului dintre Hamas și Israel, un război care a devastat Fâșia Gaza și a forțat mii de oameni să-și abandoneze locuințele. Printre cei nevoiți să fugă din calea violențelor s-au numărat și cetățeni români. Moldova 1 a stat de vorbă cu câțiva dintre ei, iar poveștile pe care le-au împărtășit sunt tulburătoare.

Ala Rotaru este o moldoveancă care s-a stabilit cu traiul în orașul Gaza, acum 25 de ani. Cu soțul ei, medic de profesie, și copiii au fost nevoiți în 2023 să fugă din calea războiului. Drumul spre siguranță a fost unul de coșmar.

„Am ieșit și am mers două ore în bucata cealaltă de Gaza, cu mâinile ridicate în sus, printre cadavre. Persoane moarte, fără capuri, copilași, picioare, haine răsturnate, a fost o bombardare tare mare pe strada aceea, și pe noi ne-au pus să stăm cu capul în jos, să vedem pe unde noi trecem. Și în timpul ăsta, au venit vreo cinci drone și ne filmau din față, dar trebuia să mergem așa, cu documentul în mână, să vadă de unde noi suntem”, a mărturisit Ala Rotaru, refugiată.

De bombardamente a fugit și Mariana, la fel originară din Republica Moldova. În Gaza, deținea un salon de frumusețe, în care a investit toți banii și care a fost făcut una cu pământul.

„Toată clădirea a fost bombardată, se afla în spitalul din apropiere, Shifa și tot raionul cela a fost nivelat totul cu pământul”, a povestit Mariana Awadallah, refugiată.

Fiul Marianei, atunci când a început războiul, se afla la Chișinău, unde își face studiile la medicină. Masacrul de acolo l-a văzut pe rețelele de socializare.

„Îmi amintesc, când am văzut asta, am fost șocat. Pentru că am simțit și mi-am zis, da, acesta este sfârșitul pentru Gaza. Războiul a mai fost acolo. A fost multă distrugere. Dacă murea un singur cetățean israelian, omorau alți două mii în loc”, a spus Tawfiq Awadallah.

Și pe Galina Alhaj o copleșesc emoțiile de fiecare dată când povestește despre clipele de groază prin care a trecut.

„Este imposibil să uiți, aceasta va rămâne toată viața cu mine. Omul până nu va trece prin asta nu va înțelege niciodată ce înseamnă când îi mulțumești Dumnezeului când copiii au supraviețuit în acel moment. Eu îi culcam pe copii lângă mine și mă gândeam că dacă ne distrug, cel mai bine să ne acopere pe toți. Să trăiești moartea copiilor este îngrozitor. Eu nu pot să îmi imaginez cum oamenii trăiesc acolo cu asta și își înmormântează persoanele apropiate este foarte dificil”, a menționat Galina Alhaj, refugiată.

Negocieri Israel–Hamas în Egipt, la doi ani de la izbucnirea războiului din Gaza

Potrivit datelor Centrului de Caritate pentru Refugiați, peste 100 de moldoveni au revenit acasă din Fâșia Gaza. Este vorba în special de familii mixte cu mulți copii. În acești doi ani, potrivit presei străine, peste 67 de mii de palestinieni au fost uciși și aproximativ 170 de mii au fost răniți.

Alexandr Statnîi

Alexandr Statnîi

Autor

Citește mai mult