Lisav Eissat se acomodează la naționala României

Noul jucător al echipei naționale de fotbal a României, Lisav Eissat, dezvăluie că a avut emoții mari când a aflat că este convocat de selecționerul Mircea Lucescu. Fotbalistul cu origini israeliene poate debuta chiar în meciul amical cu selecționata Republicii Moldova, care va fi transmis în direct și doar la Moldova 1.
"A fost foarte emoționant pentru mine. Este o mare provocare, pentru că vorbim despre o echipă națională valoroasă. Dar, mai presus de toate, o văd ca pe o mare oportunitate. Pot să învăț și să mă dezvolt alături de jucători valoroși și experimentați." spune Eissat.
Fost jucător al naționalelor de juniori și tineret ale Israelului, Lisav Eissat este eligibil să joace la selecționata României, mama și bunica lui fiind românce. Ajuns la baza de pregătire, fotbalistul spune că a găsit o atmosferă superbă.
"De când am ajuns, am fost primit foarte călduros. Toți colegii m-au primit excelent și apreciez enorm asta. Vremea e altfel, în Israel e mereu soare, iar aici e ca în Anglia, dar îmi place. Baza de pregătire este extraordinară, ai tot ce îți trebuie pentru refacere. E perfect." afirmă Eissat.
Eissat afirmă că încă nu știe limba română, dar are mereu dicționarul cu el.
"- Dar știi, totuși, câteva cuvinte în română?
- Ce faci? Bine. Mai știu câteva cuvinte urâte, dar nu vreau să le spun în fața camerei, cuvinte pe care le spunea bunica mea atunci când se enerva."
Meciul amical România - Republica Moldova se va juca joi, 9 octombrie, de la ora 21, pe stadionul "Arena Națională" din București. Partida va fi transmisă în direct și în exclusivitate la Moldova 1.