Social

Număr-record de studenți străini la universitățile din R. Moldova: cei mai mulți învață Medicină și Științe ale educației

Instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova au admis, în anul universitar 2025-2026, un număr-record de studenți străini. În total, 1.113 studenți proveniți din 24 de țări ale lumii au fost înscriși la programele de studii superioare din Republica Moldova, cu 376 mai mult față de anul academic 2024-2025, informează Ministerul Educației și Cercetării.

Tinerii străini s-au înscris preponderent la ciclul de licență, urmând specializări precum Medicină, Științe ale educației, Medicină veterinară, Traducere și interpretare, Business și Animație.

Cea mai mare admitere la programele de master este la Universitatea „Ion Creangă”, unde peste 170 de studenți au ales să-și urmeze studiile la Științe ale educației, Psihologie și Animație.


Universitățile cu cei mai mulți studenți străini

• Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”: 300 de studenți (India, Israel, Franța, Maroc, Belgia, Finlanda)

• Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”: 279 de studenți (România, Ucraina)

• Universitatea Tehnică a Moldovei: 273 de studenți (predominant din India)

• Universitatea de Stat din Moldova: 161 de studenți

• Academia de Studii Economice din Moldova: 100 de studenți


Pentru susținerea internaționalizării studiilor din Republica Moldova, în ultimii ani a fost alocat circa un milion de euro, la inițiativa Ministerului Educației și Cercetării (MEC), cu suportul Băncii Mondiale prin Proiectul „Învățământul Superior din Moldova”.

Astfel, peste 280 de cadre didactice universitare și-au îmbunătățit capacitățile de limbă engleză pentru predarea cursurilor. La etapa actuală, șase programe de la patru universități din R. Moldova, dintre care patru nou elaborate, urmează a fi acreditate de către agenții internaționale, ceea ce va facilita mobilitatea academică și profesională a absolvenților.

De asemenea, MEC a inițiat o campanie de promovare a studiilor din Republica Moldova în India, țară cu cel mai mare potențial de atragere a tinerilor la studii. Pentru o mai bună informare referitor la oportunitățile de studiere la noi în țară, a fost creată platforma informațională studyinmd.mec.gov.md.

„Creșterea numărului de studenți străini în instituțiile noastre de învățământ superior arată că universitățile din Republica Moldova devin tot mai atractive la nivel internațional. Modernizarea programelor de studii, investițiile în dotări și resursele umane calificate permit tinerilor din întreaga lume să studieze aici în condiții de excelență academică, pregătindu-se pentru cariere competitive și deschise la nivel global”, a afirmat Adriana Cazacu, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult