Prima ediție a festivalului de jocuri intelectuale. Participanți: „Ne jucăm și ne dezvoltăm”
O zi plină de provocări, distracție și surprize. Este vorba despre primul festival de jocuri intelectuale pentru întreaga familie „IQ Fest”, desfășurat la Chișinău. De la șah și puzzle-uri uriașe, până la realitate virtuală, robotică, jocuri de cuvinte și experimente științifice - festivalul a transformat joaca în provocare, iar învățarea în distracție pentru copii, tineri și părinți.
De la cei mici, până la părinți și adolescenți, participanții au testat jocurile, au experimentat și s-au lăsat cuceriți de atmosfera festivalului.
„Nu este greu șahul. Am învățat să joc pe telefon șah”.
„Șah, totul pentru copii. Îmi este interesant pentru că învăț ceva, îmi dezvolt mintea”.
„Am început cu chimia și am făcut suc. Am învățat cum se face un radio, cum poți face dintr-o culoare sânge”.
Mulți adulți au intrat în joc alături de cei mici și s-au bucurat de fiecare provocare.
„Este weekend, ceva interesant pentru copii, pentru maturi, o zi împreună”.
„Noi avem Uno, avem Jenga și urmează să găsim și circuit din acesta pentru că ni s-a părut foarte util”.
„Ne dezvoltăm mintea și ne învățăm să jucăm, competițiile sunt binevenite. Cel mai des ne jucăm la calculator, dar practicăm și șahul”.
Potrivit organizatorilor, festivalul vine cu scopul de a cultiva și populariza jocurile intelectuale încă de la o vârstă fragedă.
„Visul nostru a fost să lansăm IQ Fest, un spațiu care cuprinde toate jocurile intelectuale posibile. Oamenii sunt cea mai importantă resursă pe care o avem și cu cât aceștia sunt mai deștepți, cu atât sunt mai fericiți, iar țara va fi mai prosperă”, a menționat președintele Asociației de jocuri intelectuale, Evgheni Poleacov.
IQ Fest este organizat de Asociația de jocuri intelectuale din Republica Moldova și este la prima ediție.

