UE pune în aplicare noul sistem EES: moldovenii sunt supuși controlului biometric la frontieră

Începând de duminică, 12 octombrie, cetățenii Republicii Moldova care călătoresc în Uniunea Europeană trec printr-un nou sistem electronic de control la frontieră – Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), care înregistrează automat datele privind trecerile, imaginile faciale și amprentele digitale.
Ministerul Afacerilor Externe informează că Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) a devenit operațional la nivelul Uniunii Europene din 12 octombrie. Noul mecanism funcționează la toate frontierele externe ale UE – terestre, aeriene și maritime – și este aplicat cetățenilor statelor terțe, inclusiv Republicii Moldova, care efectuează șederi de scurtă durată de până la 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile.
Sistemul EES are rolul de a înregistra automat data și locul intrării și ieșirii din Uniune, de a colecta date alfanumerice și biometrice (imagine facială și patru amprente digitale) și de a calcula durata șederii legale. Implementarea sa urmărește modernizarea și eficientizarea controlului la frontieră, consolidarea securității în spațiul Schengen și prevenirea șederilor ilegale.
Introducerea sistemului se face treptat, iar punerea sa deplină în aplicare este planificată până la 10 aprilie 2026. Pe durata perioadei de tranziție, estimată la aproximativ șase luni, pașapoartele vor continua să fie ștampilate manual, menționează MAE.
La prima intrare în spațiul UE după activarea EES, datele biometrice sunt prelevate manual, iar la călătoriile ulterioare verificarea se va face automat, ceea ce ar trebui să reducă timpii de așteptare. Sunt exceptați copiii sub 12 ani, persoanele pentru care prelevarea amprentelor este imposibilă și deținătorii de permise de ședere sau vize de lungă durată eliberate de un stat membru al UE.
Ministerul subliniază că regimul fără vize pentru cetățenii Republicii Moldova rămâne neschimbat, însă îi îndeamnă pe călători să aloce timp suplimentar pentru formalitățile de frontieră, să verifice valabilitatea documentelor de călătorie și să evite escalele prea scurte, întrucât procesul de colectare a datelor poate dura mai mult.
De asemenea, instituția recomandă ca, înaintea călătoriilor, cetățenii să verifice informațiile actualizate pe site-urile autorităților de frontieră și ale ambasadelor statelor membre ale UE în care intenționează să intre.