„Războiul s-a încheiat” în Gaza: Donald Trump, în drum spre summitul pentru pace, desfășurat în Egipt

Președintele american Donald Trump le-a spus jurnaliștilor că „războiul s-a încheiat” în Gaza, înainte de a urca, duminică, la bordul Air Force One care îl va duce în Israel și apoi în Egipt, la summitul pentru pace, scrie BBC.
Președintele american Donald Trump, inițiatorul acordului de armistițiu, este așteptat să sosească în Israel luni-dimineață, 13 octombrie. El se va întâlni cu familiile ostaticilor și va vorbi la Knesset, parlamentul israelian, conform unui program publicat de Casa Albă.
Hamas a promis că va elibera luni-dimineață ultimii ostatici israelieni ținuți captivi în Gaza. Doar 20 din cei 48 de ostatici aflați în custodia grupării palestiniene mai sunt în viață. Aceștia vor fi predați Israelului în schimbul a 2.000 de ostatici palestinieni. Schimbul se va face însă cu puțin timp înainte de expirarea termenului-limită de 72 de ore pentru schimbul de deținuți.
Prizonierii vor fi eliberați în trei etape, conform unei actualizări primite de familiile acestora. Guvernul de la Ierusalim anunță că toți cei 20 de ostatici aflați în viață vor fi predați Crucii Roșii și aduși în Israel, unde se vor reuni cu familiile lor.
Până la această oră, șapte ostatici israelieni au fost predați Crucii Roșii în primul punct de contact: Matan Angrest, Alon Ohel, Eitan Mor, Gali și Ziv Berman, Omri Miran, Guy Gilboa Dalal.
Toți cei 1.966 de prizonieri palestinieni care urmează să fie eliberați la ora 10:00 au fost urcați în autobuze în închisorile israeliene.
Autobuzele care transportă prizonieri palestinieni au părăsit deja închisoarea Ofer din Israel, scrie Fars News Agency.
Înainte de a zbura spre Israel, liderul de la Casa Albă a transmis că este o onoare pentru el să fie implicat în acest eveniment major privind eliberarea ostaticilor israelieni.
Panouri publicitare cu steagurile lui Trump și ale SUA au fost expuse pe străzile Ierusalimului înainte de vizită.
Trump va pleca apoi spre Egipt, unde, potrivit biroului președintelui egiptean Abdel-Fattah el-Siss, va coprezida luni, 13 octombrie, un summit pentru pace la care vor participa 20 de lideri regionali și internaționali.
Un mesaj uriaș de mulțumire pentru președintele american Donald Trump se vede pe plaja din Tel Aviv, conform imaginilor difuzate de emisiunile Canalului 12.
„Mulțumesc”, scrie pe panou, cu silueta lui Trump deasupra simbolurilor steagului israelian.
În mesaj scrie „acasă” în engleză și ebraică.
„Acesta este un eveniment istoric, nuanțat de tristețe pentru eliberarea criminalilor și de bucurie pentru întoarcerea ostaticilor noștri. Acesta este un eveniment istoric în care unii nu credeau că se va întâmpla. Dar luptătorii noștri au crezut. Mulți din țară au crezut. Și eu am crezut”, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Aproximativ 400 de camioane cu ajutoare au traversat punctul de trecere Rafah, la frontiera dintre Egipt și Fâșia Gaza. Camioanele cu ajutoare au fost inspectate de armata israeliană înainte de a intra în Gaza, transmite antena3.ro.
Restabilirea ajutorului a fost impusă de planul lui Trump. ONU va coordona din nou aprovizionarea cu Gaza după luni de zile în care Israel i-a interzis să facă acest lucru.
Reprezentanții Organizației au declarat că aproximativ 170.000 de tone metrice de alimente, medicamente și alte ajutoare umanitare sunt gata să intre în Fasia Gaza.
Declanșarea războiului din Gaza
Conflictul din Fâșia Gaza are rădăcini adânci în tensiunile istorice dintre israelieni și palestinieni, intensificate de administrațiile succesive ale teritoriilor și de eșecul numeroaselor acorduri de pace. Din 2007, Hamas deține controlul administrativ în Gaza, în vreme ce Israelul impune periodic blocade economice și operațiuni militare, alimentând un ciclu de violențe și reconstrucții superficiale.
Sprijinul regional din partea Iranului, Egiptului și Turciei a consolidat pozițiile grupărilor palestiniene, în timp ce cooperarea militară și diplomatică israeliano-americană a urmărit contracararea influenței acestora.
La 7 octombrie 2023, mii de combatanți Hamas și Jihadul Islamic au lansat o ofensivă coordonată asupra sudului Israelului, folosind rachete de rază scurtă, drone improvizate și patrule terestre.
Operațiunea, catalogată de Israel drept cel mai sângeros atac din istoria sa, a provocat peste 1.200 de victime civile și militaro‐civile și 251 de răpiri.
Ca răspuns, armata israeliană a declanșat o contraofensivă masivă, combinând lovituri aeriene cu invazii terestre și blocada completă a teritoriului, urmărind neutralizarea rețelelor de tuneluri și a facilităților Hamas.
Reacțiile armate s-au cristalizat într-o campanie de degradare a capacității militare a Hamas, susținută de lovituri navale din Marea Mediterană și de raiduri terestre în nord și sud.
Peste 62.000 de palestinieni și-au pierdut viața, iar aproximativ 156.000 au fost răniți, conform datelor ONU și Ministerului Sănătății din Gaza. Mai mult de 70% din spitale și unități medicale au fost distruse parțial sau total, iar rețeaua de apă și electricitate funcționează la capacitate redusă.
Blocada israeliană a restricționat importurile de alimente, combustibil și medicamente, generând penurie severă și mutând peste 1,4 milioane de oameni în tabere de urgență improvizate.
Pe partea israeliană, bilanțul a consemnat aproape 2.000 de morți, între care 996 de civili și peste 1.000 de membri ai forțelor de securitate, plus 13.500 de răniți. 83 dintre ostaticii răpiți au decedat.