Închisoare pentru încălcarea ordinului de restricție: un agresor familial, condamnat la Fălești

Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost condamnat la cinci luni de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, pentru nerespectarea măsurilor de protecție dispuse într-un caz de violență în familie. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Bălți, sediul Fălești.
Pe 1 iulie, instanța a emis un ordin de restricție împotriva bărbatului, prin care i se interzicea să se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri de locuința în care se aflau soția și fiul său. De asemenea, i se interzicea orice formă de contact cu aceștia, direct sau telefonic, pentru o perioadă de trei luni.
Cu toate acestea, bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a încălcat în repetate rânduri ordinul și s-a deplasat la domiciliul familiei. Deși nu a agresat-o fizic pe soție, a insultat-o verbal și a provocat certuri.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile de la pronunțare.
Experta Centrului „La Strada” Liliana Istrati a explicat anterior, pentru Moldova 1, că femeile care sunt victime ale violenței în familie ajung foarte greu să iasă din cercul abuzului, deoarece sunt confruntate simultan cu mai multe forme de violență: fizică, psihologică, economică și cu un abuz care este zilnic și repetitiv.
De la începutul anului, au fost raportate 967 de cazuri de violență în familie, cu 9.5% mai mult ca în 2024.
CITIȚI ȘI:
Expert, despre violența domestică: „Cazurile reale sunt mult mai numeroase decât cele raportate”
[Victimele raportează tot mai multe cazuri de violență în familie. Realitatea dincolo de cifre](Victimele raportează tot mai multe cazuri de violență în familie. Realitatea dincolo de cifre)
Expert, despre violența domestică: „Cazurile reale sunt mult mai numeroase decât cele raportate”