Externe

Consiliul UE susține interzicerea totală a importurilor de gaze rusești până în 2028

Miniștrii Energiei din Uniunea Europeană (UE) au convenit asupra poziției de negociere privind un nou regulament care prevede eliminarea treptată a importurilor de gaze naturale din Rusia, cu aplicare integrală de la 1 ianuarie 2028. Măsura este parte a planului REPowerEU, menit să reducă dependența energetică a UE. Decizia a fost luată în cadrul reuniunii ministeriale de profil a Consiliului, care se desfășoară luni, 20 octombrie, la Bruxelles.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat poziția sa oficială privind proiectul de regulament care stabilește interzicerea etapizată a importurilor de gaze naturale rusești atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL). Noua reglementare face parte din pachetul REPowerEU, elaborat ca răspuns la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și la utilizarea livrărilor de energie ca armă politică.

Potrivit textului agreat, interdicția totală asupra importurilor de gaze rusești va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2028, dar vor exista perioade de tranziție pentru contractele deja existente.

O Europă independentă energetic este o Europă mai sigură. Deși am făcut progrese semnificative, încă nu am eliminat complet gazul rusesc. Acest regulament este un pas decisiv în această direcție”, a declarat Lars Aagaard, ministrul danez al Climei, Energiei și Utilităților Publice.

Calendar clar pentru eliminarea treptată

Conform regulamentului, importurile de gaze rusești vor fi interzise începând cu 1 ianuarie 2026, dar vor exista derogări temporare:

• Contractele pe termen scurt, încheiate înainte de 17 iunie 2025, pot continua până la 17 iunie 2026.

• Contractele pe termen lung pot fi derulate până cel târziu la 1 ianuarie 2028.

Modificările la contractele existente vor fi permise doar pentru necesități operaționale strict definite, fără a permite creșterea volumelor importate.

Sunt prevăzute flexibilități suplimentare pentru statele membre fără ieșire la mare, afectate de schimbările recente ale rutelor de aprovizionare.

Proceduri vamale și autorizații stricte

Regulamentul prevede un regim de autorizare prealabilă pentru toate importurile de gaze, în special cele din Rusia. Astfel:

• Pentru gazul rusesc (și importurile din perioada de tranziție), documentele trebuie depuse cu o lună înainte de intrarea în UE.

• Pentru gazul non-rusesc, dovada de origine se va prezenta cu cinci zile înainte de intrare.

• În cazul cargourilor mixte de GNL, documentele trebuie să demonstreze proporția de gaz rusesc și non-rusesc – numai cantitățile non-rusești fiind admise.

Pentru a reduce birocrația, importurile din anumite țări considerate sigure vor fi exceptate de la aceste cerințe. Comisia Europeană urmează să elaboreze lista țărilor exceptate în termen de cinci zile de la intrarea în vigoare a regulamentului.

Măsuri suplimentare de monitorizare vor împiedica tranzitul de gaze rusești prin UE sub acoperirea procedurilor vamale de tranzit.

Statele-membre, obligate să-și diversifice sursele

Toate statele membre vor fi obligate să elaboreze planuri naționale de diversificare a surselor de aprovizionare cu gaze, în care să descrie măsurile planificate și provocările anticipate.

Această obligație nu se aplică țărilor care pot dovedi că nu mai importă direct sau indirect gaze din Rusia. Aceeași cerință se va aplica și pentru importurile de petrol rusesc, care ar trebui eliminate complet până la 1 ianuarie 2028.

Monitorizare, excepții și etapele următoare

Consiliul a solicitat Comisiei să revizuiască aplicarea regulamentului în termen de doi ani de la intrarea în vigoare. De asemenea, a fost clarificată clauza de suspendare temporară a interdicției în cazul unor perturbări grave ale securității aprovizionării. Pasul următor este deschiderea negocierilor cu Parlamentul European, care trebuie să își adopte propria poziție asupra regulamentului, înainte de adoptarea finală.

Eliminarea dependenței de combustibili fosili din Rusia a fost stabilită ca obiectiv strategic în Declarația de la Versailles din martie 2022. Până în 2025, importurile de petrol din Rusia au scăzut sub 3% din totalul importurilor UE, însă gazul rusesc continuă să reprezinte aproximativ 13%, cu o valoare estimată de peste 15 miliarde de euro anual.

Pentru a combate această vulnerabilitate, Comisia Europeană a adoptat în mai 2025 planul REPowerEU, iar în iunie 2025 a propus regulamentul privind interzicerea treptată a gazului rusesc.

Luminița Toma

Luminița Toma

Autor

Citește mai mult