Externe

Reprezentantul lui Putin: Rusia, SUA și Ucraina sunt „destul de aproape” de o înțelegere diplomatică

kommersant.ru
Sursa: kommersant.ru

Reprezentantul special al președintelui Federației Ruse și șeful Fondului Rus pentru Investiții Directe, Kirill Dmitriev, a declarat pentru CNN că „Rusia, SUA și Ucraina sunt, de fapt, destul de aproape de o soluție diplomatică” a conflictului.

Reuters notează că Dmitriev nu a precizat în ce ar consta exact această „soluție diplomatică”, transmite Meduza Live.

Reprezentantul lui Putin a calificat drept „un pas important” declarația președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, privind disponibilitatea de a opri focul de-a lungul liniei actuale a frontului.

„Știți, poziția lui anterioară era că Rusia trebuie să se retragă complet - așa că, de fapt, cred că suntem destul de aproape de o soluție diplomatică ce poate fi elaborată”, a spus Dmitriev.

Kirill Dmitriev a sosit în Statele Unite pe 24 octombrie. Potrivit Axios, el urmează să se întâlnească sâmbătă, 25 octombrie, cu trimisul special al președintelui SUA, Steve Witkoff.

Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a anunțat anularea întrevederii planificate cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, care urma să aibă loc la Budapesta înainte de începutul lunii noiembrie. În același timp, Washingtonul a introdus sancțiuni împotriva companiilor petroliere rusești „Lukoil” și „Rosneft” - primele măsuri restrictive de la revenirea lui Trump la Casa Albă.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult