„Cupluri în artă”, album lansat la Muzeul Național de Artă
Un nou album care surprinde diferențele, dar și armonia dintre două personalități artistice remarcabile - Simion Zamșa și Elena Caracențeva, a fost lansat la Muzeul Național de Artă al Moldovei. Cei doi formează un tandem în viață și în creație, iar volumul face parte din seria editorială „Cupluri în artă”, o inițiativă a maestrului Mihai Potârniche, care semnează și fotografiile din album.

„Ideea a apărut de aici, de la Muzeul de Artă, fiindcă aici au fost câteva expoziții cu genericul „Cupluri în artă” și m-am gândit că acesta este cuplul ideal! I-am propus domnului Zamșa, el fiind un om modest, nu prea s-a bucurat, dar atunci când am câștigat proiectul la Ministerul Culturii, am lucrat împreună”, a spus autorul proiectului, Mihai Potârniche.
Albumul reflectă 35 de ani de viață în cuplu și în artă, în care Elena Caracențeva și Simion Zamșa au împărțit același atelier și respectul pentru valori. Fiecare dintre ei a realizat propriile viziuni în artă, iar împreună au ilustrat numeroase cărți.
„Acest prim album conține, în primul rând, foarte multe lucrări ale acestor doi autori, câteva studii critice, un fel de incursiune în laboratorul lor de creație, dar autorii înșiși ne povestesc cum creează, ce-i unește uneori și ce-i desparte”, a declarat scriitorul Iulian Ciocan, moderatorul evenimentului.
Albumul evidențiază talentul și creativitatea acestui cuplu apreciat în lumea culturală.
„Noi am lucrat întotdeauna împreună, întotdeauna! Cu toate că suntem cu viziuni artistice diferite, ca poligrafie, ca tehnologie, din toate cărțile pe care le-am făcut eu, aceasta este cea mai calitativă. A fost tipărită la o tipografie din Harkov sub bombardamente”, a mărturisit artistul plastic Simion Zamșa.
„Întotdeauna este folositor să-ți vezi creația dintr-o parte, deoarece în atelier nu avem posibilitatea să adunăm lucrările, să examinăm valoarea acestora. Altfel, sunt receptate lucrările când sunt plasate în alt spațiu, în cazul dat, într-o carte”, a spus artista plastică, Elena Caracențeva.
„O lucrare excepțională. Modul cum s-au prezentat și acele texte cu o zi în atelier sunt pline de căldură, de realitate, de adevăr! Ambii sunt artiști excepționali, extrem de apreciați tocmai pentru opera lor”, a afirmat directorul Muzeului Național de Artă, Tudor Zbârnea.
Albumul „Cupluri în artă” poate fi găsit în biblioteci și librării.
