Externe

Pasageră uitată pe o insulă din Australia - găsită moartă după plecarea vasului de croazieră

cruisemapper.com
Sursa: cruisemapper.com

Trupul femeii în vârstă a fost descoperit pe 26 octombrie, lângă o potecă de drumeție de pe Insula Lizard, o mică porțiune de uscat care face parte din Marele Recif de Corali al Australiei. Potrivit informațiilor preliminare, victima era pasageră a vasului de croazieră Coral Adventurer, aflat în zonă cu o zi înainte, scrie DW.

Croaziera, cu o durată de 60 de zile și un cost de aproximativ 45 de mii de euro, includea vizite pe insula Lizard, unde turiștii puteau face scufundări ușoare și drumeții. Presa scrie că femeia, în vârstă de circa 80 de ani, nu a reușit să urce până în cel mai înalt punct al insulei și a decis să se întoarcă singură spre debarcader.

Nava a părăsit insula fără ea – pasagera călătorea singură și nimeni nu i-a observat lipsa. Absența ei a fost constatată abia la cină, iar în timpul nopții autoritățile de salvare au fost anunțate. Vasul s-a întors către insulă, însă era deja prea târziu.

Administrația Maritimă a Australiei investighează incidentul. Echipajul navei Coral Adventurer urmează să fie audiat pentru a se stabili cauza morții femeii, motivele pentru care aceasta a fost lăsată pe insulă, de ce căutările au întârziat și dacă viața ei putea fi salvată. Croaziera continuă conform programului.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult