Politic

PSRM îl propune pe Vlad Batrîncea vicepreședinte al Parlamentului și înaintează inițiative pentru „decapturarea statului și depolitizarea instituțiilor”

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) va propune Parlamentului constituirea unei comisii speciale și adoptarea unei declarații pentru „decapturarea statului și depolitizarea instituțiilor”. Cele două inițiative au fost anunțate la un briefing, înaintea ședinței de joi, 30 octombrie, a Parlamentului.

„Toate instituțiile sunt politizate, lucru remarcat și de observatorii internaționali, atât în alegerile prezidențiale de anul trecut, cât și în cele parlamentare din acest an”, a declarat președintele fracțiunii PSRM, Igor Dodon, exprimându-și speranța că, cel puțin, opoziția va susține aceste inițiative ale socialiștilor.

Potrivit deputatului Vlad Batrîncea, comisia parlamentară propusă de PSRM ar urma să revizuiască toate proiectele de lege și hotărârile „care au dus la instaurarea controlului politic asupra Curții Constituționale, Comisiei Electorale Centrale și Procuraturii”.

„Vom analiza, în cadrul acestei comisii, inclusiv situația Consiliului Audiovizualului. Vom monitoriza și vom examina mai multe acțiuni ale Comisiei pentru Situații Excepționale, care au depășit cu mult mandatul oferit de Parlamentul Republicii Moldova”, a precizat parlamentarul.

Proiectul declarației propuse de fracțiunea PSRM, care urmează să fie înregistrat după constituirea Biroului Permanent, acuză „starea captivă a mai multor instituții formal independente”.

„În această declarație vom propune Parlamentului adoptarea unei poziții clare privind necesitatea depolitizării și decapturării acestor instituții. Republica Moldova are o singură șansă la un viitor decent: să aibă instituții independente. Acest lucru este, de altfel, o cerință a comunității europene”, a declarat Vlad Batrîncea.

După briefing, în culoarele Legislativului, președintele fracțiunii PSRM, Igor Dodon, a anunțat că îl va propune pe Vlad Batrîncea în funcția de vicepreședinte al Parlamentului.

Vlad Batrîncea a deținut funcția de vicepreședinte al Parlamentului în două legislaturi consecutive. În Legislatura a X-a, a fost ales în această funcție pe 29 noiembrie 2019, iar în Legislatura a XI-a pe 29 iulie 2021. În primul mandat a fost desemnat de PSRM, iar în cel de-al doilea - de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult