Politic

Parteneriatul cu Marea Britanie – sprijin pentru cei 100.000 de moldoveni din această țară. Ambasador: o comunitate activă și implicată

Comunitatea moldovenilor din Regatul Unit numără circa 100.000 de persoane, fiind activă și implicată atât în viața Moldovei, cât și în societatea britanică. Aceasta beneficiază de sprijin prin acorduri bilaterale și proiecte desfășurate în cadrul parteneriatului strategic construit între cele două țări, a declarat ambasadorul Republicii Moldova la Londra, Ruslan Bolbocean, într-un interviu pentru Radio Moldova.

Diplomatul a subliniat că, pe parcursul anilor, relația bilaterală doar s-a consolidat. Un pas important în sprijinul cetățenilor moldoveni aflați în Regatul Unit a fost semnarea recentă a Memorandumului privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere, dar și crearea grupului de prietenie în legislativul din Londra.

„Acum cinci ani, a fost semnat Acordul de Parteneriat Strategic, Comerț și Cooperare, care a conferit relațiilor bilaterale statutul special de parteneriat strategic. Astăzi, putem vorbi despre o relație bazată pe încredere reciprocă, valori comune și obiective clare de dezvoltare, inclusiv pornind de la interesul comun pentru pace și dezvoltare durabilă în regiune”, a menționat ambasadorul într-un interviu acordat jurnalistului Anatol Caciuc, pentru emisiunea „Zi de Zi”.

Ruslan Bolbocean a evidențiat că, doar în ultimii doi ani, au fost semnate șase acorduri bilaterale și memorandumuri care acoperă domenii precum serviciile aeriene, liberalizarea tarifelor, apărarea și securitatea, cooperarea în materie de afaceri interne, readmisia și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere.

Potrivit ambasadorului, parteneriatul moldo-britanic are un rol crucial și în contextul tensiunilor geopolitice din regiune, Regatul Unit fiind unul dintre partenerii cei mai implicați în susținerea rezilienței Republicii Moldova.

„Marea Britanie este unul dintre principalii aliați care oferă sprijin substanțial pentru ca vecinii noștri să se poată apăra. Această susținere consolidează reziliența Ucrainei și, evident, contribuie la securitatea întregii regiuni, inclusiv a Republicii Moldova. În al doilea rând, avem o cooperare importantă în domeniul apărării, care vizează consolidarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova”, a menționat diplomatul.

Ruslan Bolbocean a mai spus că relațiile de cooperare se extind la nivelul întregii societăți, un lucru importat, întrucât „securitatea unei țări nu se bazează exclusiv pe instituțiile de forță, ci și pe o societate civilă puternică, pe mass-media independentă și pe cetățeni informați și implicați”. Regatul Unit contribuie activ și în această direcție, inclusiv prin proiecte destinate cetățenilor din regiunea transnistreană.

Sprijinul britanic cuprinde și reformele structurale din Republica Moldova, concentrându-se, în special, pe domenii precum statul de drept, buna guvernare, transparența instituțională și responsabilitatea publică.

„Avem un dialog tehnic consolidat între instituțiile naționale competente pentru contracararea fluxurilor financiare ilicite, recuperarea activelor, dar și crearea unui context economic favorabil”, a menționat ambasadorul.

Referindu-se la prioritățile de viitor, Ruslan Bolbocean a evidențiat dezvoltarea în continuare a relațiilor comerciale și susținerea producătorilor.

„Eliminarea tarifelor pentru o serie de produse agricole moldovenești, precum struguri de masă, mere, cireșe și prune, până în 2029, creează oportunități semnificative pentru sectorul agricol al țării noastre. Multe dintre articolele de îmbrăcăminte, fructele proaspete sau vinurile de pe rafturile magazinelor britanice își au originea în țara noastră”, a subliniat diplomatul.

Marea Britanie se situează pe locul 19 în topul celor mai importanți parteneri comerciali ai Republicii Moldova. Ambasada Republicii Moldova la Londra are deschis un birou comercial-economic care ajută producătorii moldoveni să inițieze contacte de afaceri cu parteneri britanici.

Totodată, în Republica Moldova sunt înregistrate peste 230 de întreprinderi cu capital britanic.


Decretul pentru numirea lui Ruslan Bolbocean în calitate de ambasador al Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a fost semnat de către președinta Maia Sandu în octombrie 2023.

În intervalul 2015-2021, Ruslan Bolbocean a fost Ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina și prin cumul în Republica Uzbekistan, Republica Armenia și Turkmenistan. În 2021-2023, a exercitat funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.

Cristina Bencheci

Cristina Bencheci

Autor

Citește mai mult