Ungaria vrea să fie exceptată de la aplicarea sancțiunilor impuse de SUA împotriva Lukoil și Rosneft

Ungaria speră să fie exceptată de la aplicarea sancțiunilor impuse de Statele Unite ale Americii (SUA) împotriva companiilor petroliere rusești Lukoil și Rosneft, astfel încât să poată continua să importe petrol și gaz natural din Rusia, subiect ce va fi abordat de premierul ungar Viktor Orban la întâlnirea pe care o va avea cu președintele american Donald Trump pe 7 noiembrie la Casa Albă, a declarat șeful de cabinet al lui Orban, Gergely Gulyas, potrivit agenției EFE, citată de Agerpres.
„Obiectivul nostru este ca președintele Trump să își mențină poziția cu privire la situația specială a Budapestei și ca Ungaria să poată beneficia de o excepție în sancțiunile americane, chiar dacă ultimele sancțiuni ale SUA împotriva Rusiei nu afectează direct aprovizionarea Ungariei cu petrol și gaz natural din Rusia”, a declarat presei oficialul ungar.
Donald Trump însuși a admis recent că Ungaria se află într-o situație specială, întrucât este o țară lipsită de ieșire la mare și nici nu are o producție internă de petrol și gaze naturale suficientă pentru a-și acoperi nevoile, prin urmare este nevoită să importe energie.
O alternativă în aprovizionarea cu petrol a Ungariei ar putea fi conducta Adria din Croația vecină, dar guvernul ungar acuză această țară că cere taxe de tranzit prea mari, și consideră oricum insuficientă capacitatea acestei conducte.
Departamentul Trezoreriei SUA a anunțat pe 22 octombrie sancțiuni împotriva a două mari companii petroliere rusești, Rosneft și Lukoil, ca răspuns față de “lipsa unui angajament serios din partea Rusiei față de un proces de pace menit să pună capăt războiului în Ucraina”.
Între tinp, Lukoil își vinde activele internaținoale și acceptă oferta unei companii cu sediul în Elveția, înregistrată în Cipru, și fondată de oligarhul rus prieten cu Putin - Ghenadi Timcenco. Sancțiunile americane generează probleme de logistică pentru corporația rusă care operează pe ambele maluri de Prut.
CITIȚI ȘI: