Social

Oana Țoiu, despre moldovenii cu cetățenie română, rămași fără cărțile de identitate: „Sunt alte instituții abilitate să răspundă”

Ministra de Externe a României, Oana Țoiu, a comentat, în premieră, într-un interviu pentru Europa Liberă, reținerile la graniță a sute de buletine de identitate românești de la moldovenii cu dublă cetățenie, sub bănuiala că ar fi declarat domicilii fictive în țara vecină.

Șefa diplomației a spus că sunt alte instituții ale statului român mai abilitate să clarifice situația.

„Fiecare instituție trebuie să-și facă datoria de a se asigura că ia corect deciziile, la fel cum instituțiile de control trebuie să se asigure că acest lucru este verificat, și unde sunt necesare reforme - să fie făcute. În perspectiva actelor românești sunt alte instituții abilitate să răspundă”, a declarat Oana Țoiu.

Oana Țoiu a recunoscut că de-a lungul timpului în spațiul public au fost mai multe suspiciuni privind procesul de redobândire a cetățeniei și activitatea Autorității Naționale pentru Cetățenie, dar și a altor instituții.

„A fost un lucru foarte bun că România a deschis practic ușile pentru cetățenie, în special pentru cetățeni ai Republicii Moldova”, a mai spus Oana Țoiu, sugerând apoi că acest proces „colosal” de important ar contribui la ancorarea R. Moldova în Europa, potrivit Europei Libere.

Sute de persoane cu dublă cetățenie româno-moldovenească au rămas fără buletine de identitate românești, după ce documentele au fost oprite la vamă. Fie că treceau vama din România în Republica Moldova, fie invers, în cazul a 870 de cetățeni actele de identitate au fost preluate de Poliția de Frontieră. Principalul motiv invocat de autoritățile române de frontieră este domiciliul fictiv din România.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult