Social

Aproape 2.7 mii de ucraineni au primit cetățenia R. Moldova, de la declanșarea războiului împotriva Ucrainei

Peste 4.600 de cetățeni ucraineni au depus cereri pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova de la începutul invaziei la scară largă a Federației Ruse în Ucraina pe 24 februarie 2022. Până în prezent, 2.692 au primit cetățenia moldovenească, iar 2.974 de solicitanți au fost recunoscuți oficial ca cetățeni ai Republicii Moldova (fiind născuți în Ucraina de părinți moldoveni - n.r.).

Potrivit Inspectoratului General pentru Migrație (IGM), până în prezent au fost eliberate 83.394 de documente de identitate pentru ucrainenii beneficiari de protecție temporară în R. Moldova. Dintre aceștia, 19.443 sunt minori.

În plus, 3.700 de cetățeni ucraineni dețin drept de ședere provizorie pe teritoriul R. Moldova, iar alți 2.632 - drept de ședere permanent.

Beneficiarii protecției temporare se află în diferite categorii de ședere:

În ceea ce privește azilul, IGM avea în evidență, pe 3 noiembrie, 404 cetățeni ucraineni. Cei mai mulți – 241 – sunt beneficiari de protecție umanitară, 162 - solicitanți de azil și doar o persoană a fost inclusă în categoria refugiaților.

Menționăm că, de la declanșarea războiului de către Federația Rusă în statul vecin, peste un milion de ucraineni au tranzitat teritoriul R. Moldova, iar peste 100.000 au rămas să locuiască pe teritoriul statului nostru.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult