Social

Deficit de medici veterinari în sate: autoritățile încearcă să facă profesia mai atractivă

imagine-simbol
Sursa: imagine-simbol

Numărul medicilor veterinari activi din Republica Moldova este în scădere, deși autoritățile încearcă să facă această meserie mai atractivă, inclusiv din punct de vedere financiar. Cu toate acestea, tinerii specialiști evită locurile de muncă din zonele rurale. Această lipsă ar putea avea consecințe serioase asupra sănătății animalelor și securității alimentare, atenționează specialiștii.

Potrivit responsabililor de la Agenția Națională pentru Siguranță Alimentelor, acum în țară sunt vacante aproape 400 de funcții de medici veterinari. În oraș, clinicile veterinare nu duc lipsă de medici, însă situația e mai gravă la sate. Lipsa de oportunități îi determină pe mulți tineri specialiști să evite să lucreze în zonele rurale, a subliniat Alexandru Manciu, director adjunct ANSA pe domeniul veterinar.

„Tinerii specialiști sau medici veterinari care absolvesc facultatea au o abținere de a merge în zonele rurale”, aceasta fiind cauzată în special de faptul „că în aceste localități ei nu dispun de acele facilități pe care le oferă orașul - drumuri, infrastructură, alte facilități, inclusiv un mediu pentru a-și asigura o instruire sau pentru copii”, a explicat Alexandru Manciu într-un interviu pentru Radio Moldova.

El a menționat că fenomenul nu este specific doar Republicii Moldova. „Reîntoarcerea medicilor veterinari în zonele rurale este foarte complicată, nu doar la noi, ci și în alte țări”, a adăugat reprezentantul ANSA.

Lipsa specialiștilor veterinari poate avea consecințe grave asupra sănătății publice, susține Manciu. „Lipsa resurselor veterinare poate avea un impact destul de nefast atât asupra sănătății animalelor, protecției mediului, cât și a siguranței alimentelor”, a avertizat Manciu.

Totodată, el a subliniat importanța controlului utilizării medicamentelor în zootehnie. „Trebuie să discutăm despre utilizarea rațională a medicamentelor și, mai ales, despre utilizarea prudentă a antibioticelor, care pot cauza apariția fenomenului de rezistență antimicrobiană, un efect cu consecințe majore”, a precizat oficialul.

Până în 2023, nu existau prea multe facilități pentru tinerii veterinari, însă în ultimii ani au fost luate anumite măsuri care pot ajuta la atragerea lor. Autoritățile speră că aceste schimbări vor contribui, pe termen lung, la reducerea deficitului de cadre în mediul rural.

Subiectul realizat de Alina Chiperi poate fi audiat mai jos.

Autor: Alina Chiperi

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult