Externe

Danemarca interzice utilizarea rețelelor de socializare pentru copiii sub 15 ani

Danemarca va interzice utilizarea rețelelor de socializare pentru copiii sub 15 ani. Cu toate acestea, părinților li se va permite să facă excepții în cazul copiilor de până la 13 ani pentru a accesa anumite platforme. Decizia a fost luată din cauza îngrijorărilor tot mai mari legate de sănătatea mintală a tinerilor. Guvernul de la Copenhaga a propus un set de măsuri din 14 puncte privind modul unei protejări mai bune a minorilor în mediul online.

Parlamentarii danezi au adoptat decizia de a limita accesul pe platformele online în funcție de vârstă, după ce prim-ministra a tras semnalul de alarmă și a venit cu propuneri pentru rezolvarea problemei.

„De cele mai multe ori, am acceptat telefoanele mobile în viața copiilor noștri cu intenții bune: ca ei să poată suna acasă, să comunice cu prietenii, și pentru că e o tehnologie nouă, dar am eliberat un monstru”, a declarat prim-ministra Regatului Danemarcei, Mette Frederiksen.

Și ministra Afacerilor Digitale din Danemarca a spus că rețele de socializare prosperă furând timpul, copilăria și bunăstarea copiilor, iar Guvernul va acționa pentru a pune capăt acestui lucru.

„În Danemarca, prea mulți tineri și copii au un cont pe o platformă de socializare. Am stabilit limita de vârstă de 15 ani, dar părinții pot să-și dea consimțământul pentru vârsta de 13 ani, dacă vor copiii lor să fie prezenți pe platformele de socializare. Recomandarea noastră pentru părinți este să nu-și lase copiii pe aceste platforme până la 15 ani. Reglementările se bazează pe criterii obiective și vrem să ne asigurăm că platformele care provoacă cele mai multe daune vor fi ținute departe de copii”, a declarat Caroline Stage Olsen, ministra Afacerilor Digitale din Danemarca.

Platformele cele mai utilizate de copii în Danemarca includ Snapchat, YouTube, Instagram și TikTok.

Potrivit unei analize, tinerii din țara nordică petrec în medie două ore și 40 de minute pe zi pe rețelele de socializare.

Danemarca urmează exemplul Australiei, care anul trecut a impus o interdicție privind rețelele de socializare pentru copiii sub 16 ani.

CITIȚI ȘI:

Rodica Dimitriu

Rodica Dimitriu

Autor

Citește mai mult