Corespondență Dan Alexe // UE și modelul danez în chestiunea imigrației
Danemarca deține până la sfârșitul anului președinția rotativă a Uniunii Europene, iar pentru mulți a putut fi o surpriză că un guvern social-democrat, cum este cel condus de Mette Frederiksen, a luat măsuri care limitează strict migrația.
A trecut un deceniu de la valul masiv al imigrației de masă declanșate de războaiele din Siria și Irak și de ascensiunea Statului Islamic. Fosta cancelară germană Angela Merkel va rămâne în memoria multora pentru fraza pronunțată atunci, în 2015: „Wir schaffen das” („O s-o rezolvăm”, „o să o ducem la capăt”) — a fost răspunsul, devenit ulterior proverbial, când a fost întrebată dacă ea consideră că Germania poate face față unui asemenea flux migrator cum se vedea atunci. Peste un milion de refugiați a primit Germania în acel an, iar Merkel, invitându-i să vină și să stea, spunea prin asta că Germania poate primi sistematic, an după an, câte un milion de refugiați, absorbindu-i și ajutându-i să devină cetățeni responsabili și integrați.
Între timp, îngrijorările legate de imigrație au crescut constant, întărite și de refuzul multor țări est-europene de a accepta cote de migranți, așa cum ar fi dorit țările situate „în prima linie”, cum sunt mai ales Grecia și Italia.
Multe guverne din Uniunea Europeană caută acum să urmeze exemplul Danemarcei, unde legile imigrației au fost concepute de social-democrații de centru-stânga și sunt considerate esențiale pentru menținerea la putere a partidului, cu toate că noua legislație s-a confruntat cu critici vehemente.
Legislația daneză a acordării azilului se distinge prin regulile sale extrem de precise, stricte și fixe. Ea a și fost întărită recent chiar de legislatorii social-democrați, în ciuda protestelor activiștilor din multe ONG-uri. Asta a și dus la situația actuală, în care numărul persoanelor cărora li s-a acordat azil în Danemarca în ultimii ani s-a fixat la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani.
Desigur, persoanele persecutate de regimuri străine beneficiază de protecție din partea Danemarcei, dacă o solicită, intrând legal în țară, dar această protecție este adesea temporară, guvernul rezervându-și dreptul de a returna un solicitant de azil în țara sa de origine atunci când acea țară este reconsiderată sigură.
Astfel, în 2022, guvernul danez a notificat aproximativ 1.200 de refugiați din Siria că permisele lor de ședere nu vor fi reînnoite, deoarece Copenhaga consideră acum că Siria este o țară sigură pentru întoarcerea refugiaților, asta în ciuda a ceea ce consideră ONU și Uniunea Europeană.
Unii consideră însă că legile daneze penalizează persoanele din anumite grupuri etnice. Astfel, refugiații care locuiesc în complexe rezidențiale desemnate drept „societăți paralele”, unde mai mult de jumătate dintre locuitori provin din medii „non-occidentale”, nu sunt eligibili pentru reunificarea familiei.
Legea permite, de asemenea, statului să demoleze blocurile de apartamente din aceste complexe. Deși guvernul danez susține că acest lucru este conceput pentru a încuraja integrarea, Uniunea Europeană și-a exprimat recent îngrijorarea cu privire la o posibilă discriminare.
Vine apoi chestiunea reîntregirii familiei refugiaților. Acest lucru este permis în anumite circumstanțe, dar regulile sunt și acolo foarte stricte. Există diverse criterii pe care un refugiat trebuie să le îndeplinească pentru a-și aduce partenerul în Danemarca, criterii despre care guvernul spune că au fost concepute parțial pentru a proteja împotriva căsătoriilor forțate. Ambii soți trebuie astfel să aibă cel puțin 24 de ani și să fi trecut un test de limba daneză. Refugiatul din Danemarca nu trebuie să fi solicitat beneficii timp de trei ani și trebuie să fie în măsură să ofere o garanție financiară.
În 2021, Danemarca a adoptat chiar o lege care îi permitea să proceseze cererile solicitanților de azil din afara Europei, ceea ce a stârnit furia apărătorilor drepturilor omului, a ONU și a Comisiei Europene.
Se vede astfel că eticheta de „socialist” are o cu totul altă conotație în Danemarca, dar și în celelalte țări scandinave, și că un „guvern socialist”, cum este cel de la Copenhaga, se poate considera îndrituit să aplice o legislație a azilului foarte strictă.
Chiar și guvernul laburist — altfel zis, tot social-democrat — din Marea Britanie, care este ținta unui val permanent de imigrație ilegală peste Canalul Mânecii, caută să se inspire din politica daneză, mai ales că partidul reformator de extrema dreaptă condus de Nigel Farage, care este în fruntea sondajelor, promite să revizuiască radical sistemul de imigrație dacă va ajunge la putere, în special prin eliminarea dreptului migranților de a se califica pentru stabilirea permanentă în Regatul Unit după cinci ani.
Pe continent, în majoritatea țărilor Uniunii Europene, azilul se acordă pe o perioadă nedeterminată, practic pe viață. Acum apar peste tot planuri de creștere a perioadei de la care se acordă, de obicei, permisiunea de ședere pe termen nelimitat — de la cinci ani, cum e în multe țări, la zece ani.
