VIDEO | Momentul în care un camion trece peste o femeie, la Drochia: victima a decedat

O femeie de 80 de ani, care traversa strada într-un loc interzis, a decedat după ce a fost lovită de un camion.
Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 11 noiembrie, în orașul Drochia.
Poliția a publicat imagini video de la locul accidentului, care surprind momentul impactului. Mai mult, camionul și-a continuat deplasarea, victima nimerind sub vehicul.
„Victima a fost preluată de echipajul medical de urgență, însă, din nefericire, a decedat în drum spre spitalul raional Drochia”, transmite Inspectoratul General al Poliției.
Potrivit oamenilor legii, camionul era condus de un șofer de 35 de ani, iar rezultatul testării alcoolscopice a fost negativ.
Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului.