Cetățenia ucraineană, mai accesibilă pentru cetățenii din cinci state, inclusiv SUA. Lista, aprobată de Guvernul de la Kiev

Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a aprobat lista țărilor ai căror cetățeni vor putea dobândi cetățenia ucraineană în regim simplificat. Procedura simplificată de obținere a cetățeniei Ucrainei este prevăzută pentru cetățenii din Canada, Germania, Polonia, Statele Unite ale Americii și Cehia.
Hotărârea va intra în vigoare odată cu aplicarea Legii cu privire la modificarea unor acte legislative ale Ucrainei privind asigurarea exercitării dreptului de dobândire și păstrare a cetățeniei Ucrainei din 18 iunie 2025, cunoscută și ca legea privind dubla cetățenie, transmite publicația Ukrainski Novini.
Legea privind dubla cetățenie, inițiată de președintele Volodimir Zelenski și adoptată de Rada Supremă pe 18 iunie curent, va intra în vigoare peste șase luni de la publicarea în ziarul oficial al Parlamentului „Golos Ukrainy”, adică pe 16 ianuarie 2026.
Legea prevede, printre altele, posibilitatea dobândirii cetățeniei Ucrainei în regim simplificat de către străinii unor state stabilite de autoritățile de la Kiev.
Potrivit legii, străinii care doresc să devină cetățeni ucraineni trebuie să treacă un test de limba ucraineană și de cunoștințe despre istoria și Constituția Ucrainei.
De asemenea, noua lege simplifică procedurile pentru copiii născuți în străinătate din părinți ucraineni, precum și pentru ucrainenii care obțin cetățenia prin căsătorie. De asemenea, noile prevederi facilitează obținerea cetățeniei pentru cei care luptă pe frontul cu Rusia.
Conform Constituției Ucrainei, în țară există o singură cetățenie, iar temeiurile pentru dobândirea și pierderea cetățeniei sunt stabilite prin lege. Modificările Constituției nu pot fi operate pe durata legii marțiale.
Totodată, Ministerul Unității Naționale al Ucrainei a precizat că legea privind dubla cetățenie le va permite ucrainenilor să obțină oficial cetățenia unui alt stat, fără a renunța la cetățenia ucraineană.
CITIȚI ȘI: