Prețurile la carburanți rămân imprevizibile: sancțiunile SUA împotriva Lukoil și Rosneft intră în vigoare peste câteva zile

Situația privind evoluția prețurilor la carburanți rămâne imprevizibilă, în contextul în care sancțiunile impuse de Statele Unite ale Americii împotriva companiilor ruse Rosneft și Lukoil urmează să intre în vigoare pe 21 noiembrie. Până atunci, prețurile pentru benzină și motorină cresc constant în R. Moldova, care este dependentă totalmente de importuri.
Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în regiunea comercială din care face parte Republica Moldova, atenția se concentrează asupra sorții activelor Lukoil, companie care deține o rețea importantă de stații de alimentare, precum și două rafinării strategice în Bulgaria și România.
„ANRE analizează zilnic informațiile privind aceste active și evoluțiile stocurilor de combustibil importate. Totuși, lipsa unor decizii finale în statele vecine menține o incertitudine care amplifică temerile traderilor de produse petroliere. Aceasta se reflectă și în nivelul cotațiilor Platts, indicatorul de referință folosit de ANRE la stabilirea prețurilor finale pentru consumatorii din Republica Moldova”, comunică autoritatea de reglementare.
Specialiștii subliniază că imprevizibilitatea a determinat o reacție rapidă a pieței regionale, prin majorări de preț. Astfel, de la momentul anunțului și până în prezent, prețurile de comercializare cu amănuntul a benzinei și motorinei au crescut treptat, inclusiv pe piața din Republica Moldova, dependentă integral de importuri.
„Majorarea este mai semnificativă în cazul motorinei, influențată în mare parte de cererea ridicată de motorină pe piața europeană”, precizează ANRE.
Majorările continuă, iar ANRE a stabilit noi prețuri la carburanți pentru perioada 15 - 17 noiembrie: 23,22 de lei/litru pentru benzina COR 95 și 20,92 de lei/litru pentru motorina standard, în creștere față de tariful actual cu 5 și, respectiv, 3 bani per litru.
Reamintim că, pe 22 octombrie 2025, Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA a anunțat sancțiuni împotriva Rosneft și Lukoil, precum și împotriva oricărei entități în care aceste companii dețin, direct sau indirect, un interes de cel puțin 50%. Sancțiunile impuse de Statele Unite sunt parte a răspunsului occidental la războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
În Republica Moldova, Lukoil deține o cotă de 20 la sută în retail și controlează aproape jumătate din importurile de motorină. De asemenea, Lukoil-Moldova asigură întreaga aprovizionare cu kerosen pentru Aeroportul Chișinău.
CITIȚI ȘI: