Economic

Director nou la „Moldelectrica”: „Prioritatea mea este să asigurăm stabilitate, transparență și performanță”

În noua postură de director al Întreprinderii de Stat „Moldelectrica”, Sergiu Carmanschi, care a asigurat până recent interimatul acestei funcții, își asumă să continue dezvoltarea unui sistem electroenergetic modern, sigur și orientat spre viitor. Declarațiile au fost făcute, la 14 noiembrie, în cadrul unui eveniment la care a fost prezentat membrilor Consiliului de administrație.

Sergiu Carmanschi a afirmat că preia funcția „cu respect și determinare” și contează pe profesionalismul fiecărui angajat.

„Prioritatea mea este să asigurăm stabilitate, transparență și performanță în toate procesele noastre”, a precizat directorul.

Secretarul general al Ministerului Energiei, Andrei Grițco, a subliniat în cadrul evenimentului importanța continuității și stabilității în gestionarea sistemului electroenergetic național.

Oficialul contează că experiența și profesionalismul noului director vor contribui la consolidarea capacităților operaționale ale „Moldelectrica” și la implementarea proiectelor strategice în derulare.

Sergiu Carmanschi a deținut diferite funcții în cadrul întreprinderii „Moldelectrica”, începând cu anul 2001, inclusiv cea de șef de direcție, director tehnic și vicedirector general, iar din 2025 a asigurat interimatul funcției de director, până la concursul din octombrie, pe care l-a câștigat.

Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” este Operatorul Sistemului de Transport al energiei electrice din Republica Moldova. Misiunea și activitatea sa principală se concentrează pe asigurarea funcționării întregului sistem electroenergetic național, fiind responsabilă atât de infrastructura fizică de înaltă tensiune, cât și de dispecerizarea și echilibrarea sistemului.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult