O samă de cuvinte // Despre curcubeu, castraveți, cocoșați și cucurbitacee
Cu toate excesele lor, grămăticii Școlii Ardelene au avut de multe ori intuiții foarte corecte în obsesia lor cu latinismele din limba română. S-a râs de ei pentru că au propus ca etimologie pentru curcubeu latinescul cucurbita, curcubita, care desemna un bostănel înainte de-a ajunge să numească întreaga familie a pepenilor și castraveților, a cucurbitaceelor (de la curcubita vine, de exemplu, franțuzescul courge, bostan, tărtăcuță).
Ha-ha, s-a râs, cum să compari curcubeul cu un castravete, doar nu suntem totuși un popor atât de nătâng… Așa încât unele dicționare dau curcubeul ca fiind „fără etimologie“.
Da, numai că acel curcubita, cucurbita vine prin reduplicare de la latinescul vulgar curbus, îndoit (anterior curvus). Etimologia lui cucurbita, care nu însemna altceva decât curbat, îndoit, e clară și incontestabilă. Cucurbita (curbată, îndoită) a devenit în ultimele secole ale Imperiului curcubita. O vedem limpede în termeni care au supraviețuit în spaniolă, portugheză și sardă. În spaniolă și portugheză, adjectivul corcovado înseamnă cocoșat. Nu se gândește nimeni la castraveții și dovlecii latini, ci doar la curbura cocoașei.
În sardă, care nu e un dialect italian, ci o limbă romanică aparte ce a păstrat trăsături extrem de arhaice și care împarte cu româna evoluții fonetice particulare (sarda spune limba, ca româna, iar nu lingua: limba sarda) și un lexic latinesc particular (armăsar, de pildă, din lat. admissarius, se întâlnește doar în română, sardă și, din nou, albaneză), în sardă, așadar, curcuddu e vârful unei coline… precum corcovado, adjectival (de la un curcubatus), desemnează în spaniolă-portugheză atât cocoașa unui om, cât și vârful unui deal.
În multe limbi europene, curcubeul din cer trimite la o… curbură, foarte adesea cea a arcului: fr. arc-en-ciel, it. arcobaleno, engl. rainbow etc., fără îndoială pentru că în latină curcubeul era arcus caelestis, dar și pentru că imaginea lui ne trimite la o curbură.
Și iată, așadar, că și curcubeul românesc, care e corcovado, îndoit, ne vine în cele din urmă în linie dreaptă din latina populară. O latură multicoloră a lingvisticii!
