Avertisment CNPF: nu instalați aplicații trimise de persoane care se prezintă drept operatori de telefonie

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) atenționează cetățenii în legătură cu amplificarea fraudelor prin preluarea controlului telefonului de la distanță prin aplicații de mesagerie. Instituția îndeamnă oamenii să nu instaleze aplicații solicitate prin mesaje sau apeluri și să întrerupă imediat orice convorbire suspectă.
CNPF semnalează o nouă schemă de fraudă în creștere, în care victimele sunt contactate prin aplicații de mesagerie de persoane care se prezintă drept angajați ai operatorilor de telefonie mobilă. Potrivit instituției, „victimele sunt contactate prin aplicații de mesagerie (WhatsApp, Viber etc.) de către persoane care pretind că sunt operatori de telefonie mobilă”.
Escrocii folosesc diferite pretexte pentru a determina interlocutorul să colaboreze imediat. În comunicat se menționează că aceștia invocă „optimizarea sau îmbunătățirea serviciilor”, „acordarea de asistență tehnică urgentă”, „verificări de securitate obligatorii” sau evitarea unor presupuse blocări ale contului. Sub aceste justificări, victimei i se cere să efectueze modificări în setările telefonului sau să instaleze o aplicație de suport tehnic, care, de fapt, reprezintă un instrument de acces de la distanță.
CNPF atenționează că, odată ce instrucțiunile sunt urmate, „escrocii reușesc să preia controlul complet și de la distanță asupra dispozitivului mobil”. Astfel, infractorii pot accesa aplicațiile bancare, parolele salvate, mesajele necesare pentru codurile de autentificare, precum și datele și contactele personale. „Acest lucru le permite să efectueze tranzacții neautorizate și să extragă întreaga sumă disponibilă din conturile victimei”, se arată în comunicatul instituției.
Pentru a preveni astfel de fraude, instituția recomandă populației să nu instaleze nicio aplicație solicitată în astfel de convorbiri, subliniind că „nicio instituție (bancă, operator de telefonie, autoritate publică) nu vă va cere să instalați aplicații de control de la distanță pentru a soluționa probleme”. CNPF mai îndeamnă cetățenii să „încheie imediat convorbirea” în cazul unor solicitări suspecte și să verifice informațiile „sunând operatorul de telefonie sau banca folosind numărul oficial”, nu pe cel de la care au fost contactați.
De asemenea, oamenii sunt rugați să nu comunice coduri PIN, parole sau coduri OTP nimănui. În situațiile în care controlul telefonului a fost deja compromis, CNPF recomandă: „scoateți imediat cartela SIM din telefon, verificați soldurile la bancă și sesizați banca dvs. și Poliția”.
Instituția își încheie avertismentul cu un apel la vigilență: „Fiți vigilenți și nu oferiți acces nimănui la datele sau dispozitivele dumneavoastră!”.
CITIȚI ȘI: