Politic

Expert: Planul Trump înseamnă capitularea Kievului și oferă Moscovei noi pârghii în Europa de Est, inclusiv în R. Moldova

Planul de pace” pentru războiul din Ucraina, elaborat în secret de Statele Unite și Rusia, impune Ucrainei cedări teritoriale și limitări militare și ar genera efecte în lanț, afectând securitatea și stabilitatea întregii regiuni est-europene, inclusiv a Republicii Moldova. Inițiativa presupune „capitulare politică și militară”, precum și schimbarea actualei puteri de la Kiev, a avertizat politologul român Cătălin Gabriel Done, la emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1.

„Un acord perceput ca impus de puterile externe, de SUA, care cere cedări teritoriale, ar alimenta, în primul rând, proteste. Și am văzut că Ucraina beneficiază în continuare de o societate civilă extrem de puternică, apoi ar genera o fragmentare politică și ar slăbi, totodată, puterea guvernului în fața opoziției și a sentimentului public. Această dinamică ar submina capacitatea clasei politice actuale de la Kiev de a gestiona reconstrucția și coeziunea socială”, a declarat Cătălin Gabriel Done, la Moldova 1.

El a calificat aplicarea planului drept o capitulare politică și militară a puterii de la Kiev, care ar reduce drastic capacitatea de apărare a Ucrainei, iar teritoriile cedate ar deveni baze permanente pentru acțiuni hibride rusești.

„Practic, teritoriile pot deveni platforme pentru presiunile politice, pentru acțiunile hibride ale Federației Ruse și, totodată, ar putea influența economic pe termen lung Ucraina. Asta înseamnă că un acord formal cu Federația Rusă și cu garanții de securitate din partea SUA nu ar elimina riscul revenirii la tacticile de agresiune ale Kremlinului, ci mai degrabă ar schimba formatul confruntărilor”, a precizat politologul.

Referindu-se la precedentul istoric, expertul a amintit că garanțiile de securitate oferite Ucrainei prin Memorandumul de la Budapesta din 1994 nu au împiedicat invazia rusă.

„Perspectiva coeziunii occidentale, modalitatea de elaborare a unui astfel de plan negociat între SUA și Rusia, cu marginalizarea Uniunii Europene, ar putea provoca, mai degrabă, fricțiuni majore în relația transatlantică, deoarece capitalele europene care finanțează și echipează Ucraina în momentul de față s-ar simți excluse și ar putea condiționa sau, practic, reevalua sprijinul pentru Ucraina, ceea ce ar reduce paleta de opțiuni a Kievului atât din punct de vedere diplomatic, cât și militar”, a subliniat Done.

El a avertizat că disensiunile actuale dintre SUA și UE riscă să slăbească coordonarea occidentală.

„Divergențele între Washington și capitalele europene cresc în momentul de față, iar asta duce la o posibilă coordonare slabă în fața momentului geopolitic critic și o amenințare asupra securității regionale în Europa de Est, nu doar o problemă ucraineană”, a afirmat expertul.

Cătălin Gabriel Done a mai atras atenția asupra impactului regional, inclusiv pentru Republica Moldova și România, pentru că schimbarea controlului frontierelor ar modifica instantaneu hărțile administrative.

„În contextul aprobării unui astfel de acord, nu face nimic altceva decât să normalizăm pierderile teritoriale în Ucraina. Lucrul acesta oferă Moscovei oportunități de influență în R. Moldova, inclusiv prin consolidarea narativelor rusești rusofile, folosirea Transnistriei ca un levier prin presiuni energetice. (...) Vulnerabilitatea economică și politică, inclusiv dependența de anumite piețe și fluxuri economice, face ca stabilitatea țării să fie strâns legată de capacitatea Ucrainei de a rămâne suverană și stabilă atât pentru R. Moldova, cât și pentru România”, a concluzionat politologul român.


Administrația președintelui SUA, Donald Trump, a elaborat în secret un plan de încheiere a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care ar impune Kievului concesii majore. Potrivit Reuters, Axios și Financial Times, documentul cuprinde 28 de puncte și prevede, între altele, cedarea unor teritorii din est, reducerea efectivelor armatei ucrainene și renunțarea la anumite tipuri de armament, în schimbul unor garanții de securitate oferite de SUA și Europa.

Potrivit unei surse din cadrul Casei Albe, documentul a fost elaborat în secret în ultimele săptămâni de înalți oficiali ai administrației Trump, inclusiv de reprezentantul special Steve Whitkoff, vicepreședintele J.D. Vance, senatorul Marco Rubio și ginerele președintelui, Jared Kushner, cu consultări cu reprezentantul rus Kirill Dmitriev.

Pe 20 noiembrie, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a primit oficial „Planul de pace”, elaborat în secret de Statele Unite și Rusia, arată un comunicat al Biroului președintelui ucrainean. Zelenski va lucra la punctele planului, astfel încât să se ajungă la o încheiere demnă a războiului și speră ca în următoarele zile să discute cu președintele american, Donald Trump.

CITIȚI ȘI:

Violeta Viliant

Violeta Viliant

Autor

Citește mai mult