Social

Accident violent în capitală: șase automobile grav avariate pe strada Vasile Lupu

Șase automobile au fost grav avariate, în urma unui accident violent care s-a produs noaptea trecută pe strada Vasile Lupu din Chișinău. Șoferul care ar fi provocat incidentul a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă a refuzat spitalizarea.

Potrivit Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, accidentul s-a produs pe 21 noiembrie, în jurul orei 01:00.

Potrivit informațiilor preliminare, un tânăr de 25 de ani, conducător al unui automobil Audi, a pierdut controlul vehiculului în timpul deplasării.

Mașina a derapat pe trotuar, lovind cinci automobile parcate și, ulterior, s-a lovit de un copac, răsturnându-se.

În urma impactului, toate cele șase automobile au fost avariate grav.

Conducătorului auto i-a fost acordat ajutor medical la fața locului, însă acesta a refuzat spitalizarea.

Poliția municipiului Chișinău a inițiat documentarea cazului și investighează circumstanțele exacte ale producerii accidentului.

Autoritățile recomandă participanților la trafic să circule cu prudență, mai ales pe timpul nopții, și să respecte regulile de circulație pentru a evita astfel de incidente.

Totodată, polițiștii de patrulare atenționează că, din cauza condițiilor meteo, vizibilitatea pe drumuri este redusă, iar riscul de accidente crește considerabil.

Din aceste considerente, pietonii sunt îndemnați să traverseze strada doar prin locurile permise și doar asigurându-se înainte de a păși pe carosabil.

Șoferilor li se recomandă să adapteze viteza la condițiile de drum și să păstreze distanță suficientă între vehicule.

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult