Externe

Două persoane au fost rănite în urma unui atac al Rusiei asupra regiunii Odesa. Ro-Alert pentru nordul județului Tulcea

Un atac masiv al Rusiei asupra sudului regiunii Odesa, soldat cu doi răniți și pagube importante la infrastructura civilă, a dus la avarierea punctului de trecere Orlovka de la granița cu România. Traficul cu bacul între Isaccea și Orlovka a fost suspendat. Potrivit autorităților de la București, nu au fost înregistrate pătrunderi de drone în spațiul aerian al României.

„Noaptea trecută, inamicul a lansat un nou atac masiv asupra sudului regiunii Odesa. În ciuda activității intense a forțelor de apărare antiaeriană, au fost înregistrate avarii la obiective de infrastructură civilă. Sunt deteriorate fațadele, acoperișurile și geamurile unor clădiri administrative. Pe o parcare auto, 11 camioane au fost avariate. Potrivit datelor preliminare, două persoane au fost rănite. Acestora li se acordă asistența medicală necesară”, a transmis șeful Administrației Militare Regionale Odesa, citat de Astra.

Forțele Armate ale Federației Ruse au atacat punctul de trecere „Orlovka” la granița Ucrainei cu România. Punctul este temporar închis, anunță Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei.

„În noaptea de 22.11.2025, în urma bombardamentelor inamice cu drone de atac, infrastructura complexului de feribot Orlovka a fost avariată. Punctul internațional de trecere Orlovka își suspendă temporar activitatea. În prezent, sunt întreprinse toate măsurile necesare pentru lichidarea consecințelor. Rugăm cetățenii să utilizeze alte puncte de trecere apropiate pentru traversarea frontierei”, se arată în comunicat.

Garda de Coastă română a anunțat că trecerea cu bacul, între punctele de trecere a frontierei Isaccea (România) și Orlovka (Ucraina) a fost sistată temporar în urma unor incidente petrecute noaptea trecută pe partea ucraineană a frontierei, transmite Agerpres.

Garda de Coastă a mai anunțat că trecerea cu bacul între cele două state va fi reluată în momentul în care partea ucraineană va remedia situația.

Ministerul Apărării Naționale a informat anterior, sâmbătă dimineață, că noi atacuri cu drone au fost înregistrate în Ucraina, în zona Ismail, în apropierea frontierei cu România, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, fiind transmis un mesaj Ro-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea. Două aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina. Nu au fost înregistrate pătrunderi ale dronelor în spațiul aerian al României, precizează Ministerul Apărării Naționale.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult